Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat şi expus la Iaşi. Un kilogram costă 25.000 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aji Charapitas, cel mai scump ardei iute din lume  FOTO Alina Batcu
Aji Charapitas, cel mai scump ardei iute din lume  FOTO Alina Batcu

Aji Charapita este considerat cel mai scump ardei iute din lume. Un kilogram de Aji Charapita costă între 11.000 şi 25.000 de dolari. Este un soi creat în Republica Peru.

Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat la Iaşi, într-o zonă selectă. Un kilogram costă 25.000 de dolari. Ieşenii îl vor putea admira, începând cu 30 octombrie, într-o expoziţie unică derulată în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.  

„Noutatea, la ediţia de anul acesta a expoziţiei, este prezentarea celui mai scump ardei din lume ca preţ, la nivel de kilogram, anume 25 de mii de dolari. Acesta se numeşte Aji Charapitas şi este un soi creat în Republica Peru, dar care nu este atât de iute precum este soiul Carolina Reaper. El este, undeva, apreciat la 30–40.000 de unităţi Scoville. Acesta reţine prin gustul cu totul şi cu totul special, un gust dulceag, anume o aromă de citrice, uşor acrişor”, a explicat, pentru bzi.ro, prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice din Iaşi. 

Ardeii, care poartă denumire de Aji Charapita, provin din Peru. De câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, însă cu mare dificultate, pentru că se adaptează foarte greu la alte condiţii climatice. Aceştia diferă de celelalte soiuri de ardei iuţi, având forma unor boabe de mazăre. Este vorba de un soi de ardei foarte căutat de restaurantele de lux, acestea fiind livrate sub formă de pudră de boia. 

În faimoasa grădină ieşeană, se află şi primele trei cele mai iuţi soiuri de ardei la nivel mondial.

„Ceea ce este interesant, la fel ca în ediţiile anterioare, ţinând cont de gradul de iuţeală legat de unităţile Scoville, noi prezentăm acei ardei «campioni mondiali», anume cei mai iuţi. Şi avem în continuare primele trei locuri la nivel mondial, la noi în Grădina Botanică din Iaşi. Recordurile noastre nu au fost detronate şi aici vorbim de 2 milioane de unităţi Scoville, grad de iuţeală, aşa cum se măsoară cu tehnicile de acum”, a mai precizat, potrivit sursei citate, prof. univ. dr. Cătălin Tănase.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Peste 15.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2  înregistrate în 24 de ore şi aproape 360 de decese

Actorul Alec Baldwin a împuşcat mortal o femeie pe platourile de filmare a westernului „Rust“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite