Casa Muzeelor Iaşi, un loc al memoriei, ca o păpuşă Matrioşka
0
Din vara acestui an, în Iaşi, cinci muzee sunt găzduite de aceeaşi clădire – Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism şi Muzeul Pogromului. Casa Muzeelor este, aşadar, o adevărată păpuşă Matrioşka, un spaţiu închinat artei şi istoriei care promite o experienţă culturală interactivă.
La Iaşi, Emil Brumaru are o cameră cu multe cărţi şi ceşti de cafea. Acum, şi poezia are un muzeu al ei. La fel şi copilăria trăită în comunism. Toate şi-au găsit loc la Casa Muzeelor din Iaşi, o clădire care adăposteşte cinci muzee, toate fiind unice în spaţiul cultural românesc.
De la cataloagele şcolare semnate şi completate de povestitorul Ion Creangă, până la celebrul ceas de aur purtat de Mihai Eminescu, toate pot fi admirate la Casa Muzeelor.
„Cinci muzee, dintre care patru sunt realizate de Muzeul Literaturii Române din Iaşi. Unul va fi preluat în administrare, Muzeul Pogromului de la Iaşi, care este realizat de Consiliul Judeţean Iaşi. Celelalte patru sunt: Muzeul Literaturii Române, care este mutat practic, ca idee, ca denumire, din Casa Pogor, aici. Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc – pentru că aici a existat primul teatru profesionist în limba idiş din lume – şi Muzeul Copilăriei în Comunism, muzeul care a plecat de la ideea USLIP de a dona o sală de clasă“, explică pentru „Weekend Adevărul“ Lucian Dan Teodorovici, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi.
Asta înseamnă îmbogăţirea Iaşului din punct de vedere cultural, dar şi din punct de vedere turistic: un proiect unic prin ceea ce oferă la nivel de expoziţii permanente. Clădirea care găzduieşte cele cinci muzee are o istorie tumultuoasă. A fost sediul revistei „Viaţa Românească“, dar a rămas în amintire drept Chestura, locul unde au fost masacraţi mii de evrei. Identitatea iniţială a clădirii de edificiu cultural este acum recuperată, sub denumirea de Casa Muzeelor.
Pe urmele poeţilor
Vizitatorii se pot bucura, de exemplu, de Muzeul Poezie(i), care este de fapt un loc atipic, dedicat artelor vizuale, numitorul comun fiind ideea de poezie, lucru care nu mai există în România. Conceptul aparţine artistului Ion Barbu şi cuprinde cinci instalaţii de artă contemporană. În sala din centru descoperim scrisori către Bunul Dumnezeu, cu zece maşini de scris, fiecare dedicată câte unui poet român.
„Paşii Poeţilor“ este o lucrare compusă din perechi de pantofi ai unor autori contemporani, dar şi din încălţămintea fictivă a unor poeţi clasici şi a unor personaje literare. Astfel, se formează un traseu al Muzeului Poezie(i). Vizitatorii se pot pierde acolo cu orele, mai ales că vizualul atrage la orice pas. În câteva recipiente se află poeme scrise de mână şi semnate de câţiva poeţi contemporani, toate adunate sub pălăria aceluiaşi nume: expoziţia „Sticle pentru minte, inimă şi literatură“.
„Un muzeu foarte spectaculos din punct de vedere vizual. Un muzeu care e dedicat ideii de poezie, mai degrabă, decât dedicat patrimoniului poetic – cred că este un spectacol din toate punctele de vedere. Un loc în care se zâmbeşte foarte mult“, explică directorul Lucian Dan Teodorovici. Tot acolo există chiar şi un tabel mare al elementelor... poetice. „Poeţi români, dar şi doi străini sunt aplicaţi pe sistemul periodic al elementelor“, explică reprezentanţii Casei Muzeelor.
Sala Poemelor îşi face şi ea simţită prezenţa la Iaşi, într-o formă cu totul aparte. Maşinile de scris parcă sunt aduse din alte galaxii. „Sunt realizate manual şi sunt extrem-extrem de interesante. De exemplu, una dintre ele are, în locul tastelor de scris, piuneze. Ideea face referire la un celebru vers din Nichita Stănescu: «Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge»“, explică Amelia Gheorghiţă, PR Officer al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.
Muzeele sunt pentru toate vârstele. Poate fi, fără doar şi poate, o atracţie şi pentru cei mici, mai ales pentru cei îndrăgostiţi de puzzle-uri. Cuvinte care, la o primă vedere, nu au legătură unele cu celelalte pot face magie în momentul în care sunt aşezate corespunzător. „Sunt pietre pe care sunt scrise cuvinte ce par întâmplătoare, dar, de fapt, ele creează poeme pe care le ştim cu toţii“, a adăugat Amelia Gheorghiţă. În Muzeul Poezie(i), totul are referinţe culturale şi artistice, inclusiv tabloul de înaltă tensiune.
Casa Muzeelor Iaşi FOTO Alina Batcu
Rezervaţia de îngeri
Tot la Iaşi, Emil Brumaru are dedicată o cameră cu multe cărţi şi ceşti de cafea: „Rezervaţia de îngeri“. De amenajarea locului s-au ocupat artistul vizual Felix Aftene şi scriitoarea Nicoleta Dabija.
„Am făcut o documentare la Emil Brumaru acasă, unde am găsit un cuibar de carte acolo unde dormea el. E o instalaţie care ar trebui să te ducă cu gândul la o rezervaţie de îngeri. Iniţial, văzusem aceste pagini ca pe nişte aripi de îngeri care flutură. Tot de acolo a recoltat şi cele 16 căni“, spune Felix Aftene.
Cert este că „Rezervaţia de îngeri” atrage prin meticulozitatea cu care a fost creată. „Este, de fapt, o metaforă pentru pasiunea lui Brumaru pentru cărţi, pasiunea lui exagerată. De fapt, îngerii sunt aceste cărţi deschise, îngerii lui Emil Brumaru. Obiectele lui sunt aici, cănile lui sunt expuse pe pachetele de cărţi, aduse din dormitorul lui“, spune Nicoleta Dabija, muzeograf şi scriitoare.
Literatura română de la A la Z
La etajul întâi al Casei Muzeelor, vizitatorul este invitat într-o incursiune în istoria literară românească. „Muzeul Literaturii Române s-a mutat aici de la Casa Pogor. Conceptul Muzeului Literaturii Române a fost regândit în totalitate – se desfăşoară cronologic, în alt mod. El se termină cu trei camere speciale în care am invitat artişti să creeze ceva, o viziune proprie asupra literaturii române“, a declarat directorul Muzeului Literaturii Iaşi.
În cadrul aceluiaşi muzeu se găseşte încă o sală dedicată boemei ieşene, realizată de Ion Barbu. Practic, are forma unui bar unde s-ar fi întâlnit cei din intelectualitatea ieşeană de-a lungul timpului, spionaţi de un comunist securist care stătea după uşă. Vizitatorii descriu această sală ca fiind foarte amuzantă şi interesantă. „Mai avem încă o sală realizată de artistul Matei Bejenaru, foarte diferită şi care invită la meditaţie. Este minimalistă, dar cu un impact puternic“, explică Amelia Gheorghiţă.
Aceste săli reprezintă cu adevărat o ruptură de ritm faţă de parcursul clasic al Muzeului Literaturii Române. Deschiderea uşilor noului spaţiu a venit la pachet cu câteva premiere.
„Avem un catalog al lui Ion Creangă, cu notele puse de el. Este o descoperire recentă pentru care au fost necesare multe cercetări. Iar acesta este doar unul dintre documentele nemaiîntâlnite care au aparţinut unor personalităţi ale literaturii române“, adaugă Amelia Gheorghiţă. Nu putea lipsi, desigur, o sală a Junimii, unde poţi trage cu urechea la o ceartă specifică vremii.
Istoria din călimara cu cerneală
Din acest spaţiu al memoriei nu putea lipsi atmosfera din perioada comunistă. Lumea celor care au copilărit în acea perioadă este descrisă în detaliu prin unele dintre cele mai reprezentative obiecte ale vremii. Astfel, pentru cei care au peste 40 de ani, vizitarea acestui loc va consemna reîntâlnirea cu universul şcolii de atunci, dar şi al cotidianului din acea epocă.
Muzeul, realizat în parteneriat cu Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP Iaşi), cuprinde o expoziţie permanentă împărţită în două secţiuni: o parte recreează atmosfera dintr-o sală de clasă specifică perioadei comuniste, iar cealaltă parte este dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri.
„Tânăra generaţie va descoperi că părinţii lor s-au descurcat la ore şi fără smartphone-uri sau laptopuri“, spune Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.
Călimara cu cerneală, oracole specifice Epocii de Aur, clasorul cu timbre, cataloage şcolare semnate şi completate, uniformele care umpleau şcolile româneşti în perioada comunismului, toate sunt expuse la Casa Muzeelor din Iaşi.
„Comunismul românesc a însemnat, pe lângă atâtea lucruri dramatice pe care Istoria mare le consemnează, şi o încercare cotidiană de creare a «omului nou» încă din primele momente ale existenţei individului. Iar muzeul de faţă îşi propune să marcheze, printr-o serie de exponate din epocă, tocmai această Istorie mică“, spun reprezentanţii Casei Muzeelor din Iaşi.
Importanţa minorităţilor
Mai jos, la parterul Casei Muzeelor, ne întoarcem în 1876, atunci când la Iaşi s-a înfiinţat primul teatru profesionist de limbă idiş din lume. Doar Muzeul Teatrului Evreiesc, gândit cu meticulozitate aici, la Casa Muzeelor, putea reconstitui atât de bine momentele cele mai importante ale acestei ramuri a artelor.
În cele 11 săli ale expoziţiei permanente – realizate cu sprijinul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, UNITER, al Comunităţilor Evreilor din Iaşi, Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România –, vizitatorii sunt invitaţi, pe ritmurile pieselor compuse de Avram Goldfaden, să se bucure de lumea teatrului de odinioară.
Moştenirea culturală a capitalei Moldovei este una extrem de bogată, iar asta se poate observa din belşug în acest nou loc cultural. Sunt lucruri surprinzătoare, care pot răsturna percepţii, mărturii despre importanţa minorităţilor în România.
Primii vizitatori spun că au avut parte de o călătorie inedită şi interactivă după ce au trecut pragul acestui nou muzeu. Este un spaţiu-resursă la care se poate conecta oricine, indiferent de vârstă sau de zona din care vine.
Mărturiile celor mai cumplite zile
La 80 de ani de la tragicele evenimente de la Iaşi din perioada 28-30 iunie 1941, Casa Muzeelor a adus un omagiu celor care şi-au pierdut vieţile în timpul Pogromului de la Iaşi. Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ în colaborare cu United States Holocaust Memorial Museum au inaugurat Muzeul Pogromului de la Iaşi, sub găzduirea Casei Muzeelor.
„Curtea Chesturii şi cele două trenuri ale morţii au fost principalele locuri de exterminare a evreilor ieşeni. Dintre cei 4.400 de evrei îmbarcaţi în cele două marfare, 2.590 au murit. Primul tren, Iaşi-Călăraşi, a plecat luni, 30 iunie, şi după şase zile şi jumătate şi un traseu haotic, a ajuns la destinaţie. Cel de-al doilea tren, Iaşi-Podu Iloaiei, a parcurs un traseu de 20 de kilometri în opt ore. Nu au avut loc opriri pe acest traseu, iar trenul a înaintat atât de încet, încât deseori escorta mergea la pas pe lângă garnitură“, spun istoricii.
Acum, la 80 de ani distanţă, în fosta Chestură, actuala Casa Muzeelor, se găsesc date istorice, prezentate obiectiv, toate având scopul de a ne asuma istoria şi de a nu uita suferinţa la care au fost supuşi evreii. „Este un muzeu greu, ieşi de acolo cel puţin tulburat. Sunt foarte multe documente şi filmuleţe, care stau mărturie a acelor zile cumplite“, subliniază Amelia Gheorghiţă.
În sălile de expoziţie sunt expuse fotografii din timpul pogromului, o hologramă, mărturii ale supravieţuitorilor, documente şi artefacte.
Editură, chestură, muzeu
Potrivit datelor istorice oficiale, clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, care găzduieşte acum Casa Muzeelor, a fost construită în anul 1896 şi a avut iniţial proprietari evrei – Joseph Leff, Leon Leff, Sofia Wechsman şi N.E. Eisen –, fiind apoi cumpărată, în 1914, de Societatea „Viaţa Românească“, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. După mutarea editurii la Bucureşti în 1934, a fost cumpărată de Ministerul de Interne şi transformată în Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei şi al Chesturii de Poliţie.
Vă recomandăm să citiţi şi:
INTERVIU Actriţa Rodica Mandache: „Cred că aş fi fost repetentă în orice altă meserie”
Se încarcă comentariile...
