Zona istorică a Iaşiului îşi schimbă faţa cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arealul delimitat de bulevardul Independenţei, esplanada Unirii şi strada Gavril Muzicescu va fi supus unui proces de regenerare urbană. Într-o primă etapă, şefii din Primărie vor achiziţiona pe 30 august prin licitaţie serviciile de proiectare şi consultanţă pentru realizarea proiectului, în vederea obţinerii de finanţare europeană.

„Proiectul urmăreşte reabilitarea economică, estetică şi funcţională a zonei, vizând transformarea acesteia într-un centru de interes pietonal cu recuperarea dimensiunii sale istorice“, au spus reprezentanţii Primăriei.

Zona care va fi regenerată urban este cuprinsă între bulevardul Independenţei, strada Gavril Muzicescu şi explanada Unirii, o suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi, din care doar 65% se află în patrimoniu public. Restul este ocupat de proprietăţile ieşenilor, care ar trebui expropriaţi, dacă proiectul va ajunge în stadiul lucrărilor.

Prin acest proiect, Piaţa Unirii va fi modernizată, pavimentul reabilitat, strada Alexandru Alexandru va fi transformată în zonă de promenadă, iar pavimentul va fi total refăcut folosindu-se cuburi de granit. Pasajul pietonal subteran din Piaţa Unirii va fi modernizat, prin refacerea acceselor şi amplasarea unor scări rulante. În plus, toate cele trei parcări din zonă vor fi reabilitate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite