Viitorii părinţi învaţă să aibă grijă de copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neonatologul Anca Bivolaru le explică părinţilor ce trebuie să facă în primele zile de la naştere
Neonatologul Anca Bivolaru le explică părinţilor ce trebuie să facă în primele zile de la naştere

Cuplurile participă la „Şcoala Părinţilor“, unde află cum să se descurce cu bebeluşul

Tinerii care urmează să facă un copil, dar le este teamă că nu se vor descurca cu cel mic pot participa la „Şcoala Părinţilor“, şase cursuri organizate de cadrele sanitare cu experienţă de la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi. Pregătirea viitorilor părinţi constă în discuţii libere cu anestezistul de la sala de operaţie, moaşa care va asista la naştere, neonatologul, epidemiologul, psihologul şi reprezentanţi medicali de la care vor primi răspunsuri la toate nelămuririle.


Printre persoanele care ieri au participat la cursurile de puericultură se numără şi Geanina (29 de ani), însărcinată în 7 luni, şi Gabriel Popescu (33 de ani). Timp de o oră, neonatalogul Anca Bivolaru le-a arătat cum se schimbă un copil, cum i se face baie, cum trebuie culcat cel mic şi cum este indicat să-l hrăneşti. La finalul cursului, tinerii s-au declarat mult mai calmi după ce au primit răspunsuri şi lecţii de la o persoană avizată.


„Toţi cei din jurul meu sunt superstiţioşi şi încearcă să mă încarce cu diferite teorii despre sarcină, dar le-am ignorat şi am preferat să particip la aceste cursuri pentru a afla cum trebuie să fac pentru a mă descurca cu cel mic. Sunt cursuri extrem de benefice“, spune Geanina Popescu.


De aceeaşi părere este şi soţul ei. „Este prima dată când am venit la acest curs. Mi se pare extrem de interesant şi educativ. Eu fac parte din categoria bărbaţilor care vor să se implice în viaţa copilului, chiar şi când vine vorba de schimbat scutece“, spune Gabriel Popescu.


Diplome şi zile libere pentru tătici


Printre persoanele aflate la „Şcoala Părinţilor“ se numără şi Daniel Taşca (39 de ani), tătic de numai trei zile, care doreşte să se implice cot la cot cu soţia în creşterea copilului. „Fiind vorba de primul copil nu prea ştim ce să facem. Am venit aici ca să învăţ, îi voi transmite şi soţiei mele din cunoştinţele pe care le-am acumulat. Vreau să o ajut şi pe ea şi să ştiu şi eu să mă descurc cu cel mic“, spune Daniel Taşca. 


Organizate la maternitate din septembrie 2008, cursurile au fost frecventate şi de tătici, aceştia având posibilitatea să beneficieze de 10 zile libere de la locul de muncă dacă se prezintă cu diploma şi adeverinţa de la „Şcoala Părinţilor“.


„Numărul cuplurilor care vin la cursurile de puericultură este în creştere. În plus, dacă lucrează la stat, tăticii mai primesc pe lângă cele 5 zile libere date prin lege încă 10. Este un curs util“, spune Maria Roman, psihologul de la „Şcoala Părinţilor“.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite