Victima „violului cu prezervativ” îşi execută silit agresorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra violată de un taximetrist înceracă să primească daunele la care instanţa l-a obligat pe agresor. Antonio Ovidiu Huştea (34 de ani) a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că în anul 2007 a luat o clientă cu taxiul şi violat-o în pădure la Mogoşeşti.

Andreea C. înceracă de aproape un an să-şi primească cele 25.000 de lei pe care instanţa i le-a acordat drept daune morale pentru că a fost violată de un taximetristul Antonio Huştea. În luna mai Judecătoria Iaşi i-a admis cererea prin care tânăra a cerut executarea agresorului, dar acesta şi rudele sale au contestat decizia. Magistraţii Judecătoriei Iaşi vor hotărî astăzi dacă vor admite cererile de contestaţie la executare şi suspendare executare silită depuse de Huşte şi părinţii lui.În cazul în care judecătorii vor respinge cererile apartamentul lui Huştea ar putea fi scos la licitaţie.

Pe 14 iunie 2007 Andreea (23 de ani) a mers la banchetul de sfârşit de an al unor foşti colegi, apoi s-a dus cu nişte prieteni la un club de lângă Palatul Culturii. În jurul orei 1.30 tânăra a vrut să plece acasă şi a fost condusă de amicii ei la un taxi.

Taximetristul  a dus-o în pădure la Mogoşeşti şi a abuzat-o sexual. Bărbatul ar fi folosit un prezervativ. Tânăra a făcut o plângere la Poliţie, însă oamenii legii nu au dat de urma agresorului. De abia în luna septembrie 2007, Andreea şi amicii ei l-au găsit pe Antonio Ovidiu Huştea, după ce l-au căutat prin staţiile de taxi din oraş.

Tânărul a fost condamnat iniţial la şapte ani de închisoare de Judecătoria Iaşi, dar a făcut recurs. Tribunalul Iaşi a decis în decembrie 2010 să îl condamne pe Huştea la 5 ani de închisoare. De asemenea magistraţii au dispus ca bărbatul în solidar cu firma la care lucra 25.000 de lei daune.

Citiţi şi:

Iaşi: Violatorul cu prezervativ a fost condamnat

Infracţionalitatea din Iaşi a crescut cu 192% în 20 de ani. Vezi aici care sunt cele mai periculoase judeţe din ţară!

Huştea nu este la prima faptă de acest gen. În 2004 a fost trimis în judecată pentru că a violat într-un taxi o studentă în anul IV la Medicină. Tânăra a reuşit să o apeleze o colegă, iar aceasta auzit ce s-a întâmplat. Un an mai târziu Huştea a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei la 9 ani de închisoare, iar  judecătorii de la Tribunal i-au redus pedeapsa la 5 ani. Când dosarul a ajuns la Curtea de Apel studenta şi-a retras plângerea.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite