Vezi cât câştigă nababul Astărăstoae de la cele şase instituţii unde este şef

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi

Acuzat de incompatibilitate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate pentru că ocupă simultan şase funcţii publice de conducere, Vasile Astărăstoae a încasat sume „frumuşele" de la instituţiile unde lucrează. Lunar obţine un venit cât salariul a 24 de persoane cu salariul mediu pe economie.

Şef peste trei instituţii şi profesor la două universităţi ieşene, Vasile Astărăstoae a încasat în fiecare lună a anului trecut câte 31.524 de lei. Bani primeşte din şase locuri, la care se adaugă şi bani europeni de la proiecte de cercetare.

Aşa se face că anul trecut, Vasile Astărăstoae a băgat în buzunar 94.663 de lei de la Institutul de Medicină Legală Iaşi unde este director, alţi 130.450 de lei i-au venit de la UMF pe care o conduce şi la care este profesor, 6.800 de lei a primit de la Facultatea de Drept de la Universitatea „Cuza" unde este profesor, 5.649 de lei a luat de la Colegiul Medicilor Iaşi, 6.165 de lei i-au venit de la Comisia superioară de Medicină Legală şi Expertize, iar 36.908 lei a luat de la Colegiul Medicilor din România. La toate acestea se adaugă 33.346 de lei pe care i-a încasat de la proiecte de cercetare şi drepturi de autor.

În declaraţia de avere a rectorului sunt trecute două apartamente în Iaşi, cumpărate împreună cu soţia.

DUELUL NABABILOR UMF. Vasile Astărăstoae e cel mai bogat din ţară. Vezi salariul celorlalţi rectori!

ANI a decis: rectorul Vasile Astărăstoae este incompatibil UPDATE

Şeful medicilor, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru conflict de interese şi abuz în serviciu UPDATE

Astăzi, la doar două zile după ce a fost pus din nou în fruntea UMF, profesorul Vasile Astărăstoae este pus la zid de inspectorii ANI.

Scandal de corupţie la UMF. 19 angajaţi sunt suspectaţi de fraudă cu fonduri europene. Rectorul a ajuns la spital cu tensiunea ridicată UPDATE

UPDATE Rectorul Vasile Astărăstoae, reales la conducerea UMF. „Dincolo de murdării, s-a votat continuarea unor proiecte“

Aceştia au constatat că profesorul Astărăstoae se află în stare de incompatibilitate, întrucât este în acelaşi timp rector al UMF Iaşi, dar deţine şi funcţii publice de conducere: director la Institutul de Medicină Legală Iaşi, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", încălcând astfel prevederile Legii Educaţiei Naţionale şi Legii privind reforma în domeniul sănătăţii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite