Unul din patru incendii se produce din cauza instalaţiei electrice defecte. Vezi ce reguli trebuie să respecţi pentru a preveni o nenorocire!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţiile electrice improvizate pot provoca incendii
Instalaţiile electrice improvizate pot provoca incendii

Statisticile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă arată că un sfert din incendiile produse în ultimii doi ani au avut drept cauză instalaţiile sau echipamentele electrice defecte. Pentru a preveni un eventual incendiu sau o electrocutare, specialiştii recomandă printre altele să nu folosiţi instalaţii improvizate.

Principala cauză a incendiilor produse în ultimii doi ani o reprezintă instalaţiile defecte, acestea degradându-se cu timpul şi ajungând să aibă contacte, comutatoare şi prize uzate.

Astfel, unul din patru incendii s-a produs din cauza instalaţiilor precare sau improvizate. În acest sens, E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă consumatorilor casnici să verifice şi să repare instalaţiile electrice doar cu personal autorizat.

Incendiu grav în zona centrală a Iaşiului. O casă arde cu flăcări înalte de şapte metri

Pentru a preveni eventualele incendii sau electrocutări, specialiştii recomandă să nu se intervină asupra contorului, iar aparatele electrice să fie amplasate departe de apă.

Vezi mai jos recomandările specialiştilor:

-         nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

-         nu interveniţi asupra contorului;

-         orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi doar de personal autorizat;

-         efectuaţi verificarea instalaţiei de utilizare o dată la doi ani, cu personal autorizat;

-         utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

-         instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

-         verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

-         nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;

-         amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de apă; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

 

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite