Universitatea „Cuza“ i-a ţepuit pe câştigătorii „imnului absolventului ieşean“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Cotruţă şi Diana Tănasă, studenţii care în luna martie a acestui an au fost desemnaţi câştigătorii concursului pentru crearea celui mai bun imn al celor cinci universităţi de stat din Iaşi, nu şi-au primit nici până acum cei 5.000 de lei promişi. Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" spune că întârzierea este cauzată de unele neînţelegeri între organizatori, dar dă asigurări că studenţii îşi vor p

Strofele compuse de cei doi studenţi ai Universităţii „Cuza" au rămas nepremiate din cauza unor neînţelegeri între organizatorii evenimentului.

Ciprian Cotruţă şi Diana Tănasă trebuiau să-şi primească banii din luna mai, au făcut nenumărate demersuri la conducerea instituţiei de învăţământ superior, însă situaţia nu a fost rezolvată nici până în prezent.

Absolvenţii universităţilor din Iaşi au imn. Ce părere ai de versuri?

„De fiecare dată ne tot spuneau că în una-două săptămâni ne vor vira banii în conturi, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Am apelat la un avocat, am trimis o notificare, dar n-am primit niciun răspuns la ea. Ultima dată ni s-a promis că se va lua legătura cu directorul economic şi că se va rezolva, dar a trecut o lună şi tot nu am primit banii", spune Ciprian Cotruţă.

„Îmi crapă obrazul de ruşine"

Conducerea Universităţii „Cuza" s-a arătat stânjenită de situaţia creată pe care o pune pe seama unor neînţelegeri pe care le-au avut cu universităţile partenere. Rectorul Vasile Işan dă asigurări însă că tinerii vor intra în posesia banilor cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Vă spun sincer că îmi crapă obrazul de ruşine pentru toată această tevatură creată. Era vorba ca toate cele cinci universităţi să dăm banii, dar apoi au zis că a fost o neînţelegere între organizatori şi că noi trebuie să le dăm banii. Unii au gândit că este un imn cu versuri foarte proaste, că seamănă cu o compoziţie din cele comuniste şi că muzica a meritat mai mult. În pofida versurilor, o să ne achităm. Am luat decizia ca în zilele următoare să le dăm banii", spune Vasile Işan, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi.

Imnul absolvenţilor

Să împletim în suflete mândria
De-a coborî în robe de la Cuza
Cu flori de tei din toată studenţia
Pictată pe Copou, şi nouă călăuza.
 
Refren
Ţie, Iaşi, îţi mulţumim,
Să-ţi fim studenţi, noi ne mândrim.
 
Cu tehnice tâmple, cu lira în sânge,
Asachi ne-a crescut până ieri.
În Tudor e vuiet - Bahluiul ne plânge...
Studenţii sunt de-acum ingineri.
 
Am cultivat idilice ogoare
Cu studii lungi şi dulce insomnie.
Telurice iluzii, purtam în buzunare
În anii tineri, din Agronomie.
 
Am promovat un curs de farmacie
Şi totuşi n-am găsit vreo aspirină
Ca să ne vindece de nostalgie
Pe noi, studenţii de la Medicină.
 
În capitala noastră culturală
Am presărat cu zâmbete alei.
Ne-a însoţit Enescu cu-o vioară,
În Artă să ne facă semizei.

Autori: Ciprian Cotruţă şi Diana Tănasă

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite