Unde merg ieşenii în weekend?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Memories Caffe va găzdui sâmbătă seară, după ora 22.00, petrecerea „2 Stage House + Trance Party !“. Invitaţii serii sunt Dj Lex, Dj Narayan şi ATA, producător care a lucrat cu DJ Armin van Buuren, Dj Shah, Above and Beyond.

Concert
Tudor Gheorghe vine la Iaşi 
Tudor Gheorghe va susţine la Iaşi, pe 24 mai, concertul „Chemarea păsării de acasă“ la Casa Studenţilor. Spectacolul va cuprinde opere ale poetului Mircea Micu, ale cărui volume au prins foarte bine la public.

Diseară
Teatru Ludic la Casa Studenţilor 
Actorii de la Ludic vor susţine diseară, de la ora 20.00, spectacolul „Ultima haltă din paradis“. Piesa se va juca la Casa Studenţilor. Din distribuţie fac parte Ancuţa Sandu, Adrian Simion, Anisia Gafton şi Cornel Dumitriu.

Noaptea europeană a muzeelor
Muzeul Unirii va găzdui sâmbătă noaptea, între orele 20.00 şi 02.00, „Noaptea europeană a muzeelor“. În program a fost inclusă expoziţia „Portretul de şevalet în Ţările Române la începutul epocii moderne“, organizată de Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă. De la ora 20.00 va începe un spectacol muzical coordonat de prof. Roxana Marin, Irina Florian şi Carmen Zaharia Danicov. Spectacolul include momente poetice interpretate de elevi de la Colegiul „Octav Băncilă“ şi momente coregrafice în interpretarea trupei de balet „Attitude“. Intrarea este liberă.

Scurtmetraje de Igor Cobileanski la cinema
Ultima zi a „Serilor filmului românesc“, eveniment care face parte din festivalul Festudis, va cuprinde proiecţia a trei scurtmetraje semnate de regizorul Igor Cobileanski. Astfel, diseară, de la ora 19.00, la Cinematograful Victoria vor rula peliculele „Când se stinge lumina“, „Plictis şi Inspiraţie“, „Sasa, Grisa şi Ion“ (scurt metraje) şi filmul „Tache“. După proiecţii, ieşenii vor putea discuta cu regizorul Igor Cobileanski, invitatul special al serii.

Festival naţional de dans la Casa Studenţilor
Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui vineri şi sâmbătă Festivalul naţional de dans. Primele probe sunt programate diseară, la ora 18.30, iar intrarea costă 10 lei. Cei care vor să meargă în ambele zile ale festivalului pot opta pentru un abonament de 15 lei. Invitaţii competiţiei sunt trupele Elegance (Iaşi), Reflex (Timişoara), Microbis (Sibiu), Quasar Dance (Iaşi), X-Tazy (Cluj Napoca), The Sky (Iaşi), Putin Stil (Tg. Mureş), Exotic Dreams (Braşov).

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite