Un tânăr rom vrea să fie medic datorită chirurgului Pesamosca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Lăcătuşu este beneficiarul unei burse de merit în valoare de 10.000 de lei pe an. FOTO: VASILICA COSTÎN
Sorin Lăcătuşu este beneficiarul unei burse de merit în valoare de 10.000 de lei pe an. FOTO: VASILICA COSTÎN

Un student de etnie romă spune că modelul său în viaţă este faimosul pediatru din Bucureşti, cel care i-a salvat viaţa când era mic.

Sorin Lăcătuş are 20 de ani şi este student în anul al II-lea, la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi. Tânărul este beneficiarul unei burse de merit în valoare de 10.000 de lei pe an, datorită seriozităţii şi a interesului manifestat pentru studii. Sorin a învins toate prejudecăţile legate de etnia romă şi a reuşit, prin ambiţie şi mult studiu, să fie unul dintre cei mai buni studenţi de la Facultatea de  Medicină din Iaşi.

Harta rromilor din Iaşi 

A promovat cu brio toate examenele şi este mândria familiei lui, fiind singurul care face studii superioare. Originar din Bacău, Sorin  mărturiseşte că de la o vârstă fragedă a vrut să se facă medic pediatru, datorită faimosului chirurg Alexandru Pesamosca, cel care i-a salvat viaţa când  era mic. „Doctorul Pesamosca este modelul pe care l-am urmat, am fost pacientul dumnealui când aveam doar un an şi jumătate. Ulterior,  vreme de mai mulţi ani, am mers frecvent la controale, iar dumnealui m-a încurajat să urmez o carieră în domeniu. Îmi place mult medicina, dar mă ţin
de studii şi în memoria domnului Pesamosca", a explicat Sorin.

SPRIJIN FINANCIAR

Tânărul mai are doi fraţi mai mari, însă, din cauza posibilităţilor financiare precare, ei nu au putut să urmeze o facultate. Sorin a avut noroc, iar din  lasa a XII-a face parte dintr-un program de burse academice şi dezvoltare personală în domeniul medicinei adresat tinerilor romi. A fost sprijinit astfel cu meditaţii, dar şi financiar. „În ultimul an de liceu am făcut pregătire la biologie, fizică şi chimie. De asemenea, m-au informat cu privire la admiterea la Medicină. Anual, primesc aproximativ 10.000 de lei, în trei tranşe", a mai spus Sorin.
Tânărul povesteşte, cu strângere de inimă, că în primul semestru din primul an de facultate i-a fost foarte greu să se acomodeze şi să ţină pasul cu volumul extraordinar de mare de informaţii. Este mulţumit însă că a reuşit să prindă loc în cămin datorită examenelor pe care le-a promovat cu rezultate îmbucurătoare.

Poveştile de succes ale rromilor ieşeni VIDEO


„O disciplină care m-a pus în dificultate a fost biochimia. Primul semestru a fost foarte greu, pentru că timpul alocat studiului era foarte mic în  comparaţie cu cantitatea de studiu. Cu ambiţie şi optimism, am reuşit să obţin 423 de credite, ceea ce este echivalentul mediei 7,05", a adăugat tânărul. Pentru anul universitar 2012-2013, Programul de Dezvoltare Personală „Profesionişti romi în domeniu medical" pune la dispoziţia tinerilor
romi peste 350 de burse susţinute cu bani europeni. 160 dintre ele se adresează studenţilor de la facultăţile de medicină şi farmacie sau de la colegii medicale, medicilor rezidenţi şi elevilor de la şcoli postliceale medicale. Restul se referă la tutorat, mai exact la elevii romi din clasele a XII-a şi a XIII-a, dar şi la absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat care pot fi pregătiţi gratuit la biologie, chimie şi fizică. Beneficiarii vor primi burse lunare de până la 800 de lei.

ABANDON ZERO ÎN RÂNDUL ROMILOR

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi susţine că, de trei ani, toate locurile acordate tinerilor de etnie romă se ocupă. Bucuria este şi mai mare pentru că niciunul nu a abandonat studiul. „Proiectul îi face şi pe tinerii romi să fie mândri de etnia lor, pentru că s-a văzut
la recensământ că mulţi nu-şi asumau etnia. La noi la universitate s-au ocupat toate locurile destinate romilor şi nu am avut decât un singur
caz mai special, în care exista riscul ca studentul, din motive de sănătate, să ajungă la abandon şcolar. Noi l-am ajutat şi va fi bugetat", a spus profesorul Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi.

Cine a fost Alexandru Pesamosca

Chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca (foto) a realizat, în cei 50 de ani de carieră, peste 45.000 de operaţii, salvând copii cărora nimeni nu le mai dădea nicio şansă. Din  anul 1999, când a rămas văduv, medicul Alexandru Pesamosca a locuit într-o cămăruţă din Spitalul „Marie Sklodovska-
Curie" din Bucureşti. În ultimii ani din viaţă, din cauza vârstei înaintate, nu mai opera, doar dădea instrucţiuni medicilor chirurgi. A murit pe 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite