Un deţinut din Iaşi a primit droguri în plic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o scrisoare trimisă pe numele lui Liviu Pribeagu (22 de ani) agenţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au găsit mefedronă. Poliţiştii de la Crimă Organizată au stabilit că deţinutul aflat ]n arest preventiv primise două grame din drogul supranumit şi „miau-miau".

Plicul în care se aflau drogurile a fost deschis de agenţii de la Penitenciarul Iaşi vineri în prezenţa lui Pribeagu. În scrisoare s-au găsit două pliculeţe mai mici cu o substanţă necunoscută şi au fost anunţaţi poliţiştii de la Crimă Organizată. După analizele de laborator s-a stabilit că era vorba despre mefedonă şi s-a demarat o anchetă.

„Pe plicul pe care l-a primit deţinutul nu era trecut expeditorul. El a susţinut că nu cerut aşa ceva şi că nu ştie cine i le-a trimis. Până acum s-a mai găsit canabis în scrisori sau aruncat pe lângă gard, dar nu şi droguri de mare risc", a precizat Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

În luna februarie mefedrona (sarea de baie) a fost introdusă pe lista substanţeor interzise.

Agenţii au descoperit ieri în geanta unei ieşence, care a venit să viziteze o deţinută condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de persoane, un telefon mobil. „A fost informată conducerea unităţii şi Secţia II Poliţie Iaşi, iar persoanei vizitatoareo s-a interzis accesul la vizită pe o perioadă de şase luni", se precizează într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite