Un angajat al Primăriei Iaşi a ameninţat că se aruncă de pe Mitropolie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din fraţii lui Mihai Munteanu a încercat să-l convingă să se dea jos
Unul din fraţii lui Mihai Munteanu a încercat să-l convingă să se dea jos

Mihai Munteanu, angajat al Direcţiei de Servicii Publice Municipale din cadrul Primăriei Iaşi, s-a suit la 40 de metri înălţime, pe crucea Mitropoliei ameninţând că se aruncă pentru că nu mai suportă sărăcia.

Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ameninţat că se aruncă de pe lăcaşul de cult pentru că nu-i mai ajung banii să-şi crească cei trei copii. Timp de două ore, Mihai Munteanu de 32 de ani a stat agăţat de cruce fără a-şi lăsa rudele să se apropie de el. "De supare că nu-i ajung banii s-a îmbătat şi s-a urcat acolo. Are rate mari şi din salariul de 500 de lei nu poate trăi, are trei copii pe care trebuie să-i ţină la şcoală",  a spus Vasile Munteanu, fratele mai mic al lui Mihai Munteanu. Bărbatul de 32 de ani lucrează de trei ani la DSPM împreună cu soţia sa, Florentina, şi are trei copii de 14, 11 şi 4 ani. Familia lui Munteanu şi apropiaţii bărbatului au venit lângă Mitropoliei după ora 20.15 când acesta s-a urcat pe cruce.

Soacra lui Mihai Munteanu privea cu spaimă de jos

Viaţa bărbatului a fost în pericol în condiţiile în care crucea pe care s-a suit era şubredă. "Crucea poate să cedeze. A zis că vrea salariu mai mare. De 20 de ani nu am întâlnit aşa ceva, să se urce cineva pe Mitropolie şi să ameninţe că se aruncă", a spus părintele Dosoftei.

După două ore în care soţia, fraţii săi şi doi preoţi au încercat să-l dea jos de pe cruce, bărbatul a acceptat să coboare. "De disperare am făcut asta. Trăiesc în condiţii mizere şi abia pot supravieţui de la o lună la alta", a spus Mihai Munteanu (Foto). Acesta a fost luat de poliţişti şi dus la secţie.

image

Directorul DSPM, Luminiţa Sălceanu, a precizat că va avea o discuţie miercuri cu angajatul său şi că acesta nu este unul cu probleme.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite