Trucuri de învăţare rapidă pentru Bac-ul din toamnă: Citiţi în aer liber, mâncaţi sănătos şi faceţi pauze de câte 10 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanul Silviu Vasile, absolvent a două facultăţi şi două masterate, a lansat în urmă cu o lună cartea „Succesul şi Bacalaureatul" în care realizează un ghid pentru citire rapidă şi învăţare accelerată destinat elevilor de clasa a XII-a.

Cei aproximativ 4.000 de elevi din judeţul Iaşi care au picat examenul de maturitate în sesiunea iunie-iulie 2011 mai au o şansă de promovare în toamna acestui an. Specialiştii au făcut recomandări pentru o învăţare eficientă într-un timp scurt.

Un truc extrem de important pentru o reţinere a informaţiilor este folosirea hărţilor mentale.

Rezultate contestaţii Bacalaureat 2011 Iaşi. Doar 73 de elevi au promovat Bac-ul după recorectarea lucrărilor

Iaşi: Visul unei fete de 10 de a studia în Franţa, curmat de sărăcie

„Somnul, aerul curat, relaxarea, precum şi o alimentaţie sănătoasă sunt lucrurile pe care tinerii le neglijează. Starea de confort interior şi încredere în forţele proprii pot face mai mult de 50% din procesul învăţării. Sunt multe trucuri pe care eu le-am prezentat în carte şi cred că cel mai important dintre ele este cel de a folosi hărţi mentale (mind mapping), încercând astfel să cuprindă materia pe o coală A3 prin care să realizeze cât mai multe asocieri, aceste hărţi fiind foarte uşor de cuprins dintr-o singură privire atunci când se repetă materia", spune Silviu Vasile, autorul cărţii „Succesul şi Bacalaureatul".

Iaşi: Director „corigent“ la Bac: „Carte cu linguriţa nu putem băga în elevi“. Vezi aici explicaţiile oferite de şefii şcolilor cu promovabilitate zero

Rector ieşean despre rezultatele la Bac: „Sunt îngrijorat de calitatea acestei generaţii“

Specialiştii recomandă ca învăţarea să se facă în perioada în care tinerii se ştiu a fi activi, dimineaţa sau seara, şi să exploateze acest interval pentru învăţare. Pentru a putea reţine cât mai multe informaţii într-un timp cât mai scurt, specialiştii le fac recomandarea de a învăţa în sesiuni de câte 30 de minute, urmate de pauze de 10 minute.

„În general recomand observarea perioadei de maxim energetic în care suntem extrem de activi şi exploatarea acelui interval. Unele persoane învaţă mai bine dimineaţa, altele seara. Recomand sesiuni de 30 de minute de învăţare, cu pauze de 10 minute în care elevii să se relaxeze, dar nu la calculator sau televizor, urmată de recapitulare prin scrierea informaţiilor studiate, în condiţii de examen", mai spune autorul cărţii „Succesul şi Bacalaureatul".

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite