Iaşi: Trei tineri au murit striviţi de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşenii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani şi-au pierdut viaţa în jurul orei 3.07 după ce maşina în care se aflau a fost lovită în plin de personalul Iaşi- Vaslui. Şoferul care avea permis de puţin timp nu s-a asigurat la trecerea de la nivel cu calea ferată din comuna Ciurea.

Ora 16.42: Oamenii legii au dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza morţii.

La locul accidentului colegii tinerilor au aprins lumânări şi au adus flori.

Ora 14. 31Pentru degajarea conducătorului auto din autoturism a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Detaşamentului 2 Iaşi. Tinerii ascultau muzică şi nu au acordat prioritate de trecere peste calea ferată",  a declarat  locotenet colonel Dan Marciuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Ora 14.15

„I-am dat cheia asear să plece cu prietenii. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am venit marţi în ţară să-l văd. Conduce foarte bine. M-am bucurat de el. Nu era un băiat care să bea", a spus printre lacrimi Lica Mihalca, mama şoferului. Florin era singurul copil al familiei Mihalca.

image

Ora 12.20Florin Cosmin Mihalca (18 ani) însoţit de prieteni săi Alexandru R. (15 ani) şi Manuel M. (16 ani) au plecat de la o petrecerea din localitatea Lunca Cetăţuii (comuna Ciurea) pentru a cumpăra bere şi sucuri. Însă la trecerea la nivel cu calea ferată din comună şoferul nu s-a asigurat, iar Opelul Astra în care se aflau tinerii a fost lovit în plin de personalul Iaşi -Vaslui.

Tinerii au murit pe loc, unuia dintre ei fiindu-i spartă cutia craniană.  "Cauza accidentului a fost nerespectarea indicatorului rutier care indică oprirea la trecerea la nivel cu calea ferată. Aceasta nu este prevăzută cu barieră sau cu semnale acustice şi luminoase", a precizat inspector principal Nicolae Miron, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

image

Potrivit poliţiştilor, Mihalca avea permis din data de 13 mai 2010.

Mecanicul de locomotivă implicat în accidentul de la Ciurea a fost dus de Poliţia Rutieră în Unitatea de Primire Urgenţe. A fost evaluat clinic şi s-au recoltat probe biologice", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Ioan".

Vom reveni cu amănunte.

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite