Traficanţi prinşi de poliţişti sub acoperire cu un kilogram de cannabis în piaţă la Târgu Frumos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi traficanţi de cannabis au căzut în plasa poliţiştilor şi s-au ales cu cătuşe pe mâini chiar în momentul în care încercau să le vândă drogurile.

Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate au urmărit-o pe Margareta Radu-Feraru, o femeie din Iaşi, despre care au primit informaţii că a introdus în ţară o cantitate mare de droguri.

Doi ofiţeri sub acoperiere au stabilit o întâlnire cu femeia şi cu un complice al acesteia, Mirel Titi Faur, în piaţa agroalimentară din Târgu Frumos, pe data de 11 octombrie.

"Inculpaţii Radu-Feraru Margareta şi Faur Mirel Titi s-au deplasat la punctul de întâlnire stabilit, şi anume maşina investigatorului acoperit, unde inculpata Radu-Feraru Margareta a rămas în afară, în timp ce inculpatul Faur Mirel Titi s-a urcat în autovehicul, pe locul din dreapta spate, cu sacoşa pe care o avea la el. Inculpatul Faur Mirel Titi a solicitat 50.000 de lei  pentru marfă, ceea ce însemna 50 de lei gramul. După ce au negociat preţul, acesta a fost de acord să-i vândă investigatorului acoperit „iarba" cu 45.000 de lei", se arată în rechizitoriul întocmit în acest caz.

Mai mulţi poliţişti au intervenit în acel moment şi au realizat flagrantul. S-a constatat că în sacoşa cu care veniseră cei doi se afla aproximativ un kilogram de cannabis.

Oamenii legii au suspiciunea că drogurile fuseseră aduse în ţară din Grecia, acolo unde femeia lucrase ca menajeră.

Cei doi au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de mare risc.

Citeşte şi:

Membru al clanului Corduneanu, la cârma unei reţele de trafic de droguri impresionante. Procurorii au găsit ogoare întregi de cannabis în două sate din Iaşi VIDEO

Fratele fostului preşedinte al Poli Iaşi, arestat pentru trafic de droguri. Poliţia i-a găsit în casă 140.000 de lei

Colet de canabis de 1,2 kilograme găsit de poliţişti asupra a doi ieşeni UPDATE

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite