Traficant de persoane prins la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean irakian a fost ridicat de la domiciliul din municipiu, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pentru a fi extrădat. Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comercializarea de petarde şi vătămare corporală din culpă.

Angajaţii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au prins pe irakianul H. Kamiran de 49 de ani care locuia în Iaşi. Acesta era urmărit naţional şi internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile germane pentru trafic de persoane. „În baza solicitării Biroului Naţional Interpol, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi respectiv la Curtea de Apel Iaşi, fiind dispusă măsura arestării pentru 29 zile, în vederea extrădării", a precizat Virgina Pralea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Nouă dosare penale pentru comercializarea de petarde

În ultimele zile, poliţiştii au întocmit nouă dosare penale pentru cei care vindeau materiale pirotehnice interzise de lege. În urma controalelor au fost confiscate 2.207 petarde clasa I, cu o valoare de 130 de lei,  şi 45 de petarde şi obiecte zburătoare luminoase, în valoare de 250 de lei. Mai mult, ieşenii au reclamat şi la 112 că vecinii aruncă petarde în scară şi în faţa blocului.

Petarde confiscate

Cercetări în cazul unui accident rutier cu victime

În cursul serii de ieri, un tânăr de 20 de ani a care circula pe partea carosabilă pe DJ 249 A, în cartierul Dancu, a fost accidentat de un atoturism condus de un bărbat de 37 de ani, care se deplasa spre Iaşi. Tânărul a ajuns în comă, iar şoferul autoturismului a refuzat testul de alcoolemie. „A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", au spus reprezentanţii IPJ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite