Topul celor mai periculoase meserii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit inspectorilor de muncă, cei mai mulţi angajaţi au suferit anul trecut din cauza unor comenzi aplicate greşit la serviciu sau au fost implicaţi în accidente auto.

Reprezentanţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi au anchetat anul trecut 13 decese la locul de muncă. „Statistic, numărul angajaţilor care şi-au pierdut viaţa la serviciu a scăzut în ultimii ani, dar noi încercăm să-i facem pe angajaţi şi pe angajatori să conştientizeze pericolele“, afirmă Emilian Dodoiu, purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi.

Ca şi în anii trecuţi, cele mai multe persoane care au avut de suferit la serviciu sunt muncitorii de pe şantiere. „Cea mai mare pondere a accidentelor de muncă s-a petrecut în domeniul construcţiilor, la fabrici de mobilă, în domeniul pazei şi protecţiei, a transportului public sau în producţia tâmplăriei de aluminiu“, adaugă Dodiu.

Muşcat de maidanez când schimba macazul

Cauzele care au dus la producerea accidentelor sunt dintre cele mai variate: de la lipsa de atenţie, nefolosirea echipamentelor de protecţie, până la ghinionul în trafic. Astfel, 26 de salariaţi din Iaşi au aplicat comenzi greşite la serviciu şi au avut nevoie de spitalizare şi de concedii medicale. 13 ieşeni au fost nevoiţi să-şi întrerupă temporar munca după ce au fost victimele unor accidente auto petrecute în timpul programului sau în drum spre serviciu.

„Au fost multe cazuri în care salariaţii s-au accidentat prin cădere de la înălţime sau nu au fixat corespunzător anumite lucrări, obiecte, care au căzut peste ei sau i-au lovit“, precizează Emilian Dodoiu. Un ceferist a avut, în 2009, nenorocul de a fi victima unui accident de muncă mai puţin obişnuit: a fost muşcat de un câine maidanez. „Bărbatul lucra la CFR şi, în timp ce schimba macazurile, a fost atacat de un câine comunitar. A avut nevoie de trei zile de concediu medical, iar noi am fost nevoiţi să-l înregistrăm ca accident de muncă“, mai spune oficialul de la ITM Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite