Toamna aceasta cântăreţii se numără prin cluburile din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cântăreţii de ocazie, încurajaţi de apropiaţi, îşi arată talentul în faţa monitoarelor
Cântăreţii de ocazie, încurajaţi de apropiaţi, îşi arată talentul în faţa monitoarelor

Majoritatea localurilor din Iaşi vin cu oferte pentru interpreţii de ocazie care vor să-şi demonstreze talentul, alături de prieteni, la serile de karaoke

Nicio seară în oraş cu prietenii nu este completă fără o rundă de karaoke. Acesta pare să fie motto-ul cluburilor şi al petrecăreţilor ieşeni. Patronii localurilor din Iaşi salută întoarcerea studenţilor la facultate cu seri tematice în care oricine poate dovedi că are talent. Petrecerile nu trebuie neapărat să aibă loc în weekend, mai ales că nopţile nedormite din timpul săptămânii contribuie la farmecul studenţiei, în special când nu există stresul examenelor.

Astfel, săptămâna de karaoke începe la Iaşi în fiecare marţi, în Embargo. „Karaoke@Embargo“ este numele evenimentului care atrage în fiecare săptămână zeci de amatori de distracţie în clubul de pe strada Sf. Sava, numărul 10.


Distracţia începe de la ora 21.00 şi ţine până a doua zi, la ora 2.00 dimineaţa. Cei mai talentaţi cântăreţi vor fi premiaţi cu bunătăţi surpriză. Petrecăreţii care vor să-şi rezerve un loc la serile din Embargo pot suna la numerele de telefon 0743.574.346 sau 0757.745.812.


Promoţii la băutură pentru petrecăreţi


Un alt local „fierbinte“ de pe harta amatorilor de karaoke este Back Door. Aici distracţia începe miercuri, de la ora 21.00. şi ţine până în zorii zilei următoare.
Cei care poposesc în clubul de pe strada Ghica Vodă, numărul 14, vor avea parte şi de promoţii la vodcă şi la whisky. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0751.055.056.


Petrecăreţii din Copou dau startul distracţiei abia joi, când se adună în Best Club, fostul Cannabis, la „Sing&Drink Karaoke Night“. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar rezervările se pot face la numărul de telefon 0744.297.122.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite