Iaşi: Teodosian, izolat de rudele apropiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Teodosian, izolat de rudele apropiate
Iaşi: Teodosian, izolat de rudele apropiate

Direcţia pentru Protecţia Copilului l-a chemat în instanţă pe Mihai G., tatăl lui Teodosian, în procesul care va decide dacă băiatul-criminal va rămâne sau nu internat în centrul de plasament.

Conducerea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi susţine că Mihai G., tatăl lui Teodosian, băiatul de 13 ani acuzat că şi-a ucis mama cu 20 de lovituri de ciocan, nu este hotărât să facă demersurile necesare pentru a-şi lua copilul înapoi acasă. „Cu toate că s-a discutat cu tatăl, privitor la situaţia băiatului, în special ce măsuri vor fi luate după externarea lui din Spitalul de Psihiatrie Socola, acesta a fost indecis în ceea ce priveşte îngrijirea fiului său", se precizează în cererea de chemare în judecată trimisă de juriştii de la Protecţia Copilului către Tribunalul Iaşi.

„Nu m-au lăsat să-mi văd băiatul!"

Pe de altă parte, tatăl lui Teodosian, chemat în calitate de pârât la procesul deschis de DGASPC Iaşi, susţine că nu i s-a oferit niciodată ocazia de a sta de vorbă cu fiul său. „Nu m-au lăsat să-mi văd băiatul. Eu nu am avut cum să vorbesc măcar puţin cu fiul meu, după ce s-a întâmplat tragedia, pentru a şti de la el ce-şi doreşte. Nu aveam cum să iau o decizie fără să-l consult şi pe el", a spus Mihai G.

Oficialii Direcţiei insistă în actul trimis judecătorilor că Teodosian nu se mai poate întoarce alături de tatăl şi sora lui şi că se impune menţinerea plasamentului de urgenţă la centrul pentru minori din Târgu Frumos. „Având în vedere că nu există posibilitatea reîntoarcerii minorului în familie, precum şi solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi de internare a acestuia într-un centru specializat, vă rugăm să dispuneţi menţinerea măsurii de plasament în regim de urgenţă la Serviciul Rezidenţial Specializat pentru Copilul care a Săvârşit o Faptă Penală şi nu Răspunde Penal", se menţionează în cererea trimisă la Tribunalul Iaşi.

Specialiştii Direcţiei mai spun că au discutat şi cu rudele băiatului, respectiv mătuşa şi soţul acesteia, care s-ar fi arătat rezervaţi în a-şi asuma responsabilitatea să-l ia în grija lor pe Teodosian. Primul termen al procesului intentat de DGASPC Iaşi tatălui lui Teodosian va avea loc mâine dimineaţă, în completul pentru minori şi familie al Tribunalului Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite