Iaşi: Tatăl lui Teodosian suferă de paranoia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Tatăl lui Teodosian suferă de paranoia
Iaşi: Tatăl lui Teodosian suferă de paranoia

Debutul de paranoia poate fi rezolvat, susţin specialiştii, numai cu tratament şi cu ajutorul cadrelor medicale.

Mihai Gherman, tatăl lui Teodosian, băiatul de 13 ani care şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan, suferă de uşoare probleme de personalitate. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul are tendinţe de paranoia, dar în acelaşi timp are discernământ.

Rezultatele oficiale ale expertizei psihiatrice vor ajunge pe masa procurorilor cel mai târziu marţi. În funcţie de acestea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Iaşi va decide dacă fetiţa în vârstă de cinci ani va rămâne în grija tatălui. „Până vor veni rezultatele oficiale, nu putem lua nicio măsură. Copila se află acum la mătuşă şi este foarte bine“, a spus Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DASPC Iaşi.

Vrea să-şi vadă fiul

Medicii psihiatri susţin că dacă ar fi un diagnostic de paranoia, în mod normal persoana nu ar avea şi discernământ. „În general, dacă este vorba despre tendinţe de paranoia pornite de la o depresie majoră, de la o psihotraumă, aceasta se poate ameliora cu tratament şi cu ajutorul specialiştilor“, a declarat Gabriel Crumpei, medic psihiatru.

Mihai Gherman susţine că nu şi-a mai văzut băiatul de multă vreme şi că îi este dor de el. „Nu am reuşit să intru să-l văd şi să vobesc cu el. Îmi este foarte dor de Teodosian“, a spus acesta.

Pe 13 iulie, Teodosian G. (13 ani) i-a zdrobit capul mamei cu un ciocan, în casa din Copou. Crima a avut loc exact de ziua tatălui său. Băiatul a spus anchetatorilor că a fost un impuls de moment şi că îi pare rău de ce a făcut. Copilul ucigaş este acum la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde aşteaptă ca medicii să decidă dacă suferă sau nu de vreo boală psihică.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite