Teatrul de comedie se mută la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companii şi trupe din toată ţara vor urca pe scenele din capitala Moldovei în cadrul Festivalului EuroArt. Bugetul evenimentului care se va desfăşura timp de o săptămână depăşeşte 300.000 de lei, banii fiind alocaţi în principal de Ministerul Culturii şi Primărie. 

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de comedie EuroArt îşi deschide porţile de mâine. Iubitorii de teatru vor putea urmări opt piese ale trupelor din Bucureşti, Botoşani, Târgu Mureş, Buzău şi Brăila.

„Selecţia pieselor din festival a fost una dificilă pentru că majoritatea teatrelor din ţară lucrează cu foarte mulţi colaboratori şi este mai greu să aduci un asemenea spectacol. Mai mult, în aceeaşi perioadă, sunt festivaluri de teatru la Bucureşti şi Buzău“, a spus Dan-Marius Zarafescu, selecţioner al festivalului.

Teatru, caricaturi şi cărţi   

Printre piesele anunţate în program se numără „Te iubesc! Te iubesc?“, de Dumitru Solomon, în regia lui Chris Simion, dar şi „Suflet. Puncte de veghere“, de Dimitrie Dinev, regizată de Radu Afrim. „Am încercat să aduc spectacole reprezentative montate de regizori tineri, care promit, dar şi ale unora cu experienţă“, a afirmat selecţionerul festivalului.

Organizatorii au anunţat şi două premiere, joi şi vineri, ale teatrelor din Botoşani şi Bucureşti. Astfel, spectatorii vor putea urmări pentru prima dată spectacolul Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani, „O noapte nebună, nebună“, în regia lui Alexandru Vasilache, dar şi cel al Companiei de teatru D’AYA, „Mă mut la mama“, regizat de Gelu Colceag.

Ediţia din acest an a EuroArt aduce în prim-plan, pe lângă spectacolele de teatru, şi lansări de carte, dar şi o expoziţie de caricaturi. Biletele la spectacole s-au pus în vânzare deja la cele două săli, Ateneul Tătăraşi şi Casa de Cultură a Studenţilor, iar intrarea la fiecare reprezentaţie este 10 lei. Toate spectacolele încep de la ora 20.00.

Bugetul festivalului din acest an este de peste 300.000 de lei, din care 50.000 de lei sunt alocaţi de Ministerul Culturii, iar Primăria Iaşi este dispusă să aloce 150.000 de lei.

Programul Festivalului EuroArt
Duminică. „Nişte fete“, în regia lui Cristi Juncu - Atenul Tătăraşi;
Luni. „Te iubesc! Te iubesc?“, în regia lui Chris Simion - Casa de Cultură a Studenţilor;
Marţi. „Suflet. Puncte de veghere“, în regia lui Radu Afrim  - Casa de Cultură a Studenţilor;
Miercuri. „Sylvia“, în regia lui Alexandru Jitea - Atenul Tătăraşi;
Joi. „O noapte nebună, nebună“, în regia lui Alexandru Vasilache - Casa de Cultură a Studenţilor;
Vineri. „Mă mut la mama“, în regia lui Gelu Colceag - Casa Studenţilor;
Sâmbătă. „Insomniacii“, în regia lui Sorin Militaru - Casa de Cultură a Studenţilor;
Duminică. „În piaţa Vladimir“, în regia lui Petru Hadârcă - Casa de Cultură a Studenţilor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite