Teatru studenţesc la sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii vor juca teatru vineri şi sâmbătă
Studenţii vor juca teatru vineri şi sâmbătă

Ieşenii sunt invitaţi diseară şi mâine seară la reprezentaţiile programate la Sala Studio, de pe strada Horia numărul 9.

 O alternativă pentru ieşenii care vor să iasă în oraş o reprezintă cele două spectacole ale studenţilor de la Arte, care sunt programate astăzi şi mâine seară. Astfel, de la ora 18.00, la Sala Studio, situată la sediul Universităţii „George Enescu“, de pe strada Horia numărul 9, se va juca „Dueluri matrimoniale“, o adaptare după „Cerere în căsătorie“ şi „Ursul“, de Cehov.


Sâmbătă este seara comediei


Regia este semnată de Marius Rogojinschi, iar rolurile principale sunt interpretate de studenţi din anul III ai secţiei de Actorie. „Sunt spectacole de mare valoare, despre care ieşenii ştiu foarte puţine lucruri. Avem studenţi foarte talentaţi care se implică în organizarea acestor reprezentaţii“, afirmă Emil Coşeru, profesor la Universitatea de Arte. Sâmbătă, de la ora 18.00, se va juca „Dragoste, păţanii şi hohote de râs“. La acest spectacol îşi vor aduce contribuţia şi studenţii de la secţia „Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete“. Biletele de intrare costă 7 lei şi pot fi cumpărate de la sediul Universităţii ieşene.

Ce spectacole sunt la Naţional

19 februarie, ora 18.00: Cu soarele pe piept;
19 februarie, ora 20.00: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte;
20 februarie, ora 19.00: Uriaşii munţilor;
20 februarie, ora 19.30: România! Te pup;
21 februarie, ora 19.00: Uriaşii munţilor;
21 februarie, ora 19.00: România! Te pup.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite