Târg de produse „Fabricate în Iaşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile ieşenii vor avea ocazia de a cumpăra produse realizate de companiile locale.

Zilele Brandurilor Ieşene şi Târgul „D'ale gurii" sunt două dintre evenimentele ce se vor desfăşura luna aceasta în municipiu şi care au ca scop sprijinirea producţiei locale prin păstrarea resurselor financiare în comunitate.

„Zilele Brandurilor Ieşene se vor desfăşura în peroiada 22-24 decembrie, iar Târgul va avea loc în perioada 17-19 decembrie la Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare şi în pieţele Oancea şi Nicolina", a precizat Gabriel Lazăr, reprezentantul proiectului Fabricat în Iaşi.

Citeşte şi:


Târgul „Fabricat în Iaşi” oferă până duminică produse tradiţionale şi ecologice

Prima companie ieşeană care a aderat la acest proiect este Grupul Melcret, unul dintre agenţii economici de tradiţie din judeţ. „Promovarea acestui program într-o perioadă de criză este o necesitate. În România şi la Iaşi se produc lucruri foarte bune. Dacă cumpărăm lucruri fabricate în Iaşi trebuie să ne gândim că dăm o bucată de pâine unui ieşean", susţine Corneliu Velişcu, preşedintele Grupului Melcret.

În perioada următoare mai multe companii de renume din Iaşi sunt aşteptate să adere la proiectul Fabricat în Iaşi. Pasul următor în cadrul acestei iniţiative este implementarea în magazine a unui sistem de atenţionare a cumpărătorilor cu privire la produsele fabricate în Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite