Sufocaţi de sobele defecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orice bob de jar poate stârni un incendiu
Orice bob de jar poate stârni un incendiu

Peste zece moldoveni au murit, iar 100 au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele două luni, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Mii de moldoveni îşi pun viaţa în pericol pentru că folosesc instalaţii de încălzire defecte sau improvizate.

În medie, ajung zilnic la spital câte două persoane intoxicate cu monoxid de carbon.

Ultimul caz grav s-a înregistrat ieri la Iaşi, când şase adulţi şi un nou-născut au ajuns la spital din cauza unei sobe cu gaz.

„Cei şapte dormeau în două camere încălzite de o sobă cu gaz care a funcţionat toată noaptea, consumând oxigenul din cameră“, a spus Ovidiu Mocăniţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În ultimele două luni, la Spitalul de Urgenţe din Iaşi au ajuns 60 de persoane intoxicate cu monoxid de carbon.La Botoşani, seria tragediilor a început în noiembrie, când un bărbat de 64 de ani şi nepoata acestuia, de 12 ani, au decedat. Bătrânul a făcut foc într-o sobă care avea hornul înfundat, iar fumul a intrat în cameră. Încă şase botoşăneni şi-au pierdut viaţa la sfârşitul anului, din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.

În judeţul Neamţ, ambulanţele au intervenit în 16 astfel de cazuri, luna trecută. În urmă cu şapte zile, o fetiţă de 3 ani din satul sucevean Corpaci, lăsată nesupravegheată de mamă, a murit din cauza fumului de la soba defectă. Şi doi băcăuani, soţ şi soţie, au ajuns zilele trecute la Urgenţe, după ce locuinţa le-a luat foc. Ei au fost salvaţi chiar de şoferul ambulanţei.

Sfaturi anti-incendiu de la pompieri
- Nu lăsaţi focul nesupravegheat;
- Curăţaţi coşurile de fum;
- Nu folosiţi reşouri si alte instalaţii improvizate;
- Nu lăsaţi lemnele la uscat pe sobă;
- Închideţi portiţa de la sobă ca să nu sară jarul pe podea.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite