Iaşi: Suceava a atras bani pentru drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe axa destinată refacerii infrastructurii rutiere a Programului Operaţional Regional (POR), oficialii suceveni au obţinut cele mai multe fonduri din regiune.

Citeşte şi:

Paşi mărunţi pentru banii UE la Iaşi

Contestaţiile blochează banii UE la Vaslui

Lucrări cu bani UE contestate

Turismul din Vrancea, revigorat cu banii UE

Pistă de schi la Slănic Moldova

Fondurile UE merg în drumurile din Neamţ

Autorităţile publice din Suceava pot spune că au luat cireaşa de pe tortul fondurilor UE. Până în prezent, oficialii au semnat şase contracte pentru proiecte de peste 155 de milioane de lei. Cinci dintre acestea au fost contractate de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, iar de un altul beneficiază municipiul Fălticeni.


Am demarat licitaţiile la toate, iar la unele trebuie să înceapă execuţia”, a precizat Robert Greceanu, reprezentant al CJ Suceava. Cel mai important proiect contractat este cel privind modernizarea drumului judeţean 174 între Vatra Dornei şi Panaci.  Proiectul de peste 37 de milioane de lei vizează asfaltarea a 22 de kilometri de drum. Alţi 15 kilometri din DJ 175 B Pojorâta- Rarău vor fi refăcuţi în cadrul unui proiect de peste 31 de milioane de lei.

Valorile contractelor pot scădea după derularea licitaţiilor, în condiţiile în care ofertele firmelor de construcţii sunt cu mult mai mici decât estimările noastre”, au precizat reprezentanţii CJ Suceava. Alte două drumuri pentru care s-au semnat contracte de finanţare de câte 26,6 milioane de lei vizează reabilitări pe DJ 208 S Dolhasca- Probota şi DJ 209 D care trece prin Dărmăneşti- Calafindeşti- Siret. Oficialii suceveni au contractat şi lucrări la DJ 290 Vereşti- Roşcani.


Străzi din Fălticeni refăcute cu banii UE


În cadrul axei 2 a POR au obţinut finanţare şi autorităţile din Fălticeni, în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei. „Se vizează reabilitarea şi modernizarea a 13 străzi urbane în municipiul Fălticeni cu o lungime de 15,2 kilometri”, au explicat oficialii Agenţiei pentru Dezvoltare Nord-Est. CJ Suceava a mai depus proiecte şi pe celelalte axe ale POR, dar acestea sunt încă în evaluare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite