Străzile din Iaşi cu cele mai riscante zebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pietoni au ajuns de la începutul anului pe patul de spital din cauza neatenţiei. Poliţiştii au identificat zebrele din oraş unde cei mai mulţi dintre pietoni le-au căzut victime şoferilor.

Neacordarea de prioritate pietonilor este una dintre principalele cauze care duc la producerea de drame pe străzile Iaşiului. Poliţiştii spun că, în primele şase luni ale acestui an, nu mai puţin de 52 de accidente rutiere au avut loc în momentul în care pietonii traversau regulamentar.
În urma unui studiu, oamenii legii au ajuns la concluzia că cele mai periculoase treceri de pieton din Iaşi sunt pe Bulevardul Carol I, Şoseaua Nicolina, strada N. Iorga, bulevardele  Socola şi Păcurari.

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere la trecerile de pietoni, dar şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la faptul că prioritatea nu este opţională, este obligatorie, poliţiştii organizează permanent activităţi pe această linie“, a precizat subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Pericole publice

De la începutul anului, peste 1.000 de şoferi au rămas fără permisul de conducere după ce poliţiştii i-au surprins că nu au acordat prioritate pietonilor angajaţi în traversare pe zebre. „Numărul mare de permise ridicate pentru neacordare de prioritate la trecerile de pietoni scoate în evidenţă modul în care şoferii respectă această obligaţie legală. Acţiunile zilnice care sunt organizate au rolul de a-i determina pe conducătorii auto să fie mult mai atenţi în trafic, scopul nostru fiind acela de a reduce riscul producerii unor astfel de evenimente rutiere“, a mai spus subcomisarul Mădălin Ţăranu.

Totodată, oamenii legii spun că principalele motive pentru care şoferii ignoră pietonii de pe treceri sunt teribilismul la volan, conducerea agresivă, distragerea atenţiei, precum şi nerespectarea obligaţiei de a reduce viteza în apropierea zebrelor.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite