Stilistul mascaţilor de la Scobinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Curecheriu
Constantin Curecheriu

 Constantin Curecheriu (61 de ani) a fost ani de zile tractorist, dar acum este cel care stă ore în şir şi coase costumele mascaţilor din Sticlărie, dar şi din satele vecine. Unul dintre costumele inedite făcutre de acesta este o „blană“ de urs, făcută din spice de stuf.

De dragul tradiţiilor, săteanul este gata oricând să-şi rupă de la gură pentru a le oferi tinerilor măşti şi costume cât mai inedite. Cu numai câţiva ani înainte de a împlini vârsta de pensionare, a rămas fără un loc de muncă. Fiind un om iubit de toată comunitatea din Scobinţi, i s-a oferit un loc de muncă în cadrul Primăriei.

Păstrează costume vechi de 100 de ani
„L-am ajutat cu toţii să iasă la pensie. Cât a lucrat la Primărie, a făcut de toate. Când a terminat, nu a luat niciun ban. Tot ce câştigase a folosit într-un scop nobil“, spune Dumitru Hriscu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Constantin Curecheriu. Fostul tractorist a investit întreaga agoniseală în materiale pentru costumele tradiţionale de Sărbători.


„Le-am făcut costume tuturor băieţilor care formează alaiul, pentru a ţine vie dragostea faţă de datinile străbune. Ţineţi minte ce vă spun: dacă nu vor mai exista aceste obiceiuri, atunci înseamnă că am rămas fără respect pentru ţara asta“, spune cu tărie săteanul. Modelele costumelor făcute de Constantin Curecheriu se păstrează în satul Sticlărie de peste 150 de ani. „Am opt copiii acasă şi datinile învăţate de la moşi vreau să le las lor moştenire. Băieţii apelează la mine să le fac costume de toate felurile. Cu timpul, într-o cămăruţă din casă, am adunat mai multe obiecte şi am făcut un muzeu“, spune Costică Curecheriu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite