Iaşi: Portret/Ion Bucu: „Sportul te ridică, însă fie cobori, fie cazi“

Cel mai mare portar pe care l-a avut fotbalul ieşean, Ion Bucu, a reuşit în viaţă datorită principiului celor trei „F“: fotbal, facultate, familie.

Pasiunea lui Ion Bucu pentru fotbal a fost moştenită de la tatăl său, care i-a ghidat primii paşi spre buturile porţii la echipa Tractorul Săveni. Ascensiunea viitorului portar de nădejde al Politehnicii Iaşi a fost una rapidă, Ion Bucu ajungând de la ACCB Iaşi, din întrecerea fotbalistică a judeţului, la prima echipă din Copou în numai patru ani. Obişnuit cu loturile naţionale ale României încă de la primul nivel, Ion Bucu a fost convocat la echipa mare când avea numai 21 de ani, unde a concurat cu rapidistul Rică Răducanu. Debutul sub tricolor s-a înregistrat în 1978, într-o deplasare în Turcia, pierdută de români cu scorul de 2-1.

Ion Bucu a mai apărat poarta naţionalei la Universiada din Mexic, în 1979, şi a făcut parte din lotul României de la Olimpiada de la Moscova, un an mai târziu. Pe plan intern, Ion Bucu a apărat culorile Politehnicii zece sezoane, timp în care a adunat adulaţia şi respectul tribunelor. „Când evoluam în Copou în faţa a 15.000 de oameni, culorile clubului nu ne mai reprezentau pe noi, ci pe acei oameni din tribune. Era o responabilitate enormă şi dădeam totul pentru acei oameni, care apoi ne recunoşteau pe stradă”, îşi aminteşte Ion Bucu.

În 1985, portarul a fost transferat în Capitală de Dinamo Bucureşti. Din cauza unei accidentări la gleznă, Bucu a revenit la Poli în 1988, de unde a ajuns la CFR Paşcani, echipă la care a mai jucat în timpul junioratului. Seria ghinioanelor nu s-a oprit aici. În returul acelui sezon, Ion Bucu a suferit o accidentare gravă în zona gâtului, care l-a forţat să renunţe la carierea de sportiv în 1989, când revenise sub culorile Politehnicii.

Viaţa după fotbal

„Mereu mi-am ghidat principiile după cei trei «F»: fotbal, facultate şi familie. Sportul-rege este pasiunea vieţii mele, dar studiile şi familia sunt viitorul“, explică Ion Bucu. Datorită îndrumării mamei sale către şcoală, Bucu a obţinut şi o diplomă de inginer în Construcţii, la care s-au adăugat studii suplimentare în management. Astfel, Ion Bucu a trecut imediat din vestiar în biroul de director al secţiei de fotbal de la Poli, dar a condus şi Direcţia Judeţeană de Sport Iaşi. „Sportul te ridică, însă fie cobori, fie cazi. Am ştiut mereu că voi avea un viitor în afara fotbalului şi sunt mândru de ce am realizat”, a încheiat Bucu.

profil
născut. 26.01.1956, Săveni, Botoşani.
studii. Facultatea de Construcţii, Iaşi.
familie. Căsătorit, două fete, doi nepoţi.

întrebări şi răspunsuri
Ce atacanţi v-au pus cele mai mari probleme?
Ion Oblemenco, „tunarul Craiovei“, mi-a tras odată un şut de mi-a îndoit mâinile. Nu îi pot uita nici pe Mircea Sandu, Dudu Georgescu sau Rodion Cămătaru.
Care jucători merită superlative?
Nu numai eu, cred că nimeni nu ştia cum să stea în poartă când îl vedea pe Boloni că îşi pune mingea pe stângul. Tremurau chiloţii pe tine când mingea ajungea la Balaci, Iordănescu sau Dobrin, indiferent în ce poziţie erau.

ce-i place: Una dintre cele mai mari pasiuni ale lui Ion Bucu o reprezintă călătoriile cu familia, mai ales dacă el se află la volan. „De asemenea, îmi face plăcare să citesc o carte bună şi să fiu informat în cât mai multe domenii“, explică fostul portar.
ce nu-i place: După o viaţă guvernată de seriozitate atât pe terenul de joc, cât şi la birou, lui Ion Bucu îi displac oamenii neprofesionişti şi cei care nu cred în corectitudine. „Toţi cei cu care lucrez ştiu că dacă sunt cinstiţi cu mine, vor primi acelaşi lucru din partea mea“, a adăugat Bucu.