Soţii Forna, la un pas de a-şi primi terenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norina Forna este aşteptată la Agenţia Domeniilor Statului să semneze actele pentru teren
Norina Forna este aşteptată la Agenţia Domeniilor Statului să semneze actele pentru teren

Sentinţa CEDO, prin care statul român trebuie să le plătească 642.000 de euro, le-a împrospătat mintea funcţionarilor. Reprezentanţii Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Iaşi au chemat familia Forna la sediul lor pentru a spune dacă este sau nu de acord cu amplasamentul propus.

Sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) i-a pus în sfârşit în mişcare pe funcţionarii statului, după o letargie care a durat 10 ani şi a costat buzunarul public 642.000 de euro. După ce familia Forna a obţinut o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care statul român este obligat să le acorde despăgubiri pentru că nu le-a fost respectat dreptul de proprietate, reprezentanţii autorităţilor şi-au amintit brusc de teren. Funcţionarii de la ADS au chemat-o pe moştenitoarea Norina Forna şi pe soţul său săptămâna viitoare, la discuţii.


„Dosarul este complet. O aşteptăm pe doamna Forna să semneze hârtiile şi să-şi preia amplasamentul“, a declarat Florin Diaconu, consilier juridic în cadrul ADS Iaşi. Cu toate că se vor întâlni cu reprezentanţii statului, există posibilitatea ca soţii Forna să refuze amplasamentul. „O să vedem săptămâna viitoare ce teren ni se va propune. Dacă vom fi de acord bine, dacă nu, vom primi despăgubiri, după cum spune legea“, a declarat Dorin Forna.


642.000 de euro la CEDO


Prefectul Dragomir Tomaşeschi susţine că nu este normal să se întârzie atât cu retrocedarea unui teren. „Este anormal să se întârzie atâţia ani, dar la ADS lucrurile au început să se mişte şi punem deja la dispoziţie teren pentru a fi retrocedat. Din câte ştiu eu, familia Forna a mai fost chemată o dată anul trecut la discuţii“, a spus prefectul. Încă din anul 2000 Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie din Iaşi, a încercat să-şi recupereze o parte din terenul care a aparţinut străbunicului ei. Comisia Judeţeană de Fond Funciar (CJFF) i-a recunoscut dreptul de proprietate pe 20,4 hectare de teren, în localitatea ieşeană Rediu, după apariţia Legii Lupu.


Însă reprezentanţii comunei au susţinut că nu dispun de teren liber. După mai multe hotărâri judecătoreşti favorabile, cazul Forna a ajuns din nou la CJFF, în 2006, unde i-a fost validat dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 16 hectare în localitatea Miroslava, din cele 20,4 pe care trebuia să le primească. Însă nici până astăzi familia Forna nu a fost pusă în posesie. Aceasta s-a adresat CEDO pentru că nu au fost respectate mai multe hotărâri judecătoreşti şi li s-a încălcat dreptul de proprietate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite