Septuagenarul care primea bălegar pentru sex a scăpat de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iacob Maxim a fost acuzat de trafic de persoane
Iacob Maxim a fost acuzat de trafic de persoane

Pensionarul de 77 ani acuzat că a obligat opt tinere să se prostitueze a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Iacob Maxim a fost judecat pentru trafic de minori şi act sexual cu minori şi şi-a recunoscut faptele.

Iacob Maxim (77 de ani), pensionarul din Târgu Frumos acuzat că a obligat mai multe tinere să se prostitueze, a fost condamnat joi de Tribunalul Iaşi la trei ani de închisoare cu suspendare. Bătrânul a fost obligat să le plătească victimelor şi o serie de daune. Sentinţa nu est definitivă. „Suntem mulţumiţi de hotărârea instanţei. Nu o vom ataca. Pentru clientul meu a fost ca un duş rece. El a recunoscut faptele, iar scopul nostru era să obţinem o pedeapsă cu suspendare", a susţinut Liviu Filip, avocatul lui Iacob Maxim.

Pensionarul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru act sexual cu un minor şi trafic de minori. Potrivit procurorilor, Iacob Maxim găzduia fetele în locuinţa sa şi le punea să muncească în gospodăria personală de dimineaţă până seara.

Septuagenarul acuzat că a primit bălegar pentru sex: "Oamenii nu veneau la fete, ci ca să cumpere morcov"

„În perioada 2007-februarie 2010 inculpatul ar fi racolat tinere care proveneau din familii sărace sau dezorganizate prin declaraţii mincinoase, în sensul că le oferea locuri de muncă la solariile lui, promiţându-le 25 de lei pe zi (inclusiv  cazare, plus masă) fără ca acestea să figureze ca angajate în mod legal", se precizează în rechizitoriu.

Tarif pentru sex la Iaşi: trei căruţe cu bălegar

La finalul zilei de muncă, tinerele întreţineau relaţii sexuale cu diferte persoane de la care ar fi primit între 40 şi 60 de lei. Procurorii susţin că moş Iacob le lua o parte din sumele încasate. Clienţii i-ar fi plătit „chirie" pensionarului câte 10-20 de lei şi i-ar fi lăsat lăsat „atenţii": mici, carne, băutură sau ţigări. Procurorii adaugă că unul dintre bărbaţi ar fi adus pentru a întreţine relaţii sexuale şase kilograme de caş, lapte şi trei căruţe cu bălegar pentru solarii.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite