Şefii din culturism acuzaţi că se ocupă cu videochatul rămân în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Biroului Federal al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF) s-au întrunit ieri într-o şedinţă pentru a discuta situaţia sportivilor care s-ar ocupa cu activităţi erotice.

La şedinţa Biroului Federal au participat şi patru dintre membrii împotriva cărora conducerea FRCF a primit mai multe sesizări cu privire că s-ar ocupa cu activităţi erotice. În urma votului, s-a decis că nu sunt probe care să demonstreze că Irina Muntean, Petru Ciorbă, Monica Mureşan sau Dan Enuţă s-ar ocupa cu aşa ceva, aşa că aceştia au rămas în funcţie.

„Membrii Biroului Federal au considerat că materialele care au apărut în materialele de presă nu sunt probe pentru ca cei vizaţi să fie excluşi", a spus Cristian Mihăilescu, preşedintele FRCF.

Nici tripla campioană mondială Florina Cernat, cea despre care Mihăilescu spunea că va fi propusă spre a fi exclusă din Federaţie nu a fost dată afară. Motivul: lipsa de probe, spun reprezentanţii FRCF. Aceasta a fost descoperită de reporterii ADS că deţine site-ul florinafitness.com. Pe această pagină web apar mai multe imagini sexy, dar şi optiunea webcam.

Florina Cernat a trimis un e-mail către redacţie în care a infirmat că ar deţine un site erotic. Aceasta a scris: „Viaţa mea personală nu priveşte pe nimeni. Nu am fost exclusă din activitatea mea sportivă , de ce aţi scris cuvinte mizere şi mi-aţi pătat numele meu de campioană mondială cu toate măgăriile astea? Nu este un site erotic sau pornografic, nu am nici măcar o poza nud, se poate verifica asta, nu am fost exclusă din federaţie, că doar nu am fost prinsă dopată".

La şedinţa FRCF a participat şi un delegat al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret

image

(Click pe colaj pentru a vedea mai multe fotografii cu Florina Cernat!)

Alte materiale legate de acest subiect:

EXCLUSIV Porno-campionii mondiali la culturism şi fitness

EXCLUSIV Şefi din federaţia de culturism acuzaţi că racolează tineri pentru site-uri porno UPDATE, FOTO

Cât câştigă fetele care se despoaie pe internet

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite