Iaşi: Răniţii de la Scânteia, la un pas de externare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Răniţii de la Scânteia, la un pas de externare
Iaşi: Răniţii de la Scânteia, la un pas de externare

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a stat de vorbă cu unul dintre ei. Citeşte şi: Al doilea supravieţuitor al catastrofei feroviare de la Scânteia a ieşit din comă Procurorul va discuta cu Viorel Chelaru, victima accidentului de la Scânteia Unul din cei doi supravieţuitori ai tragediei de la Scânteia a ieşit din comă

Veşti bune pentru familiile singurilor supravieţuitori ai catastrofei feroviare de pe 14 august, de la Scânteia. Viorel Chelaru (37 de ani) şi Ilie Meşteru (34 de ani) ar putea merge acasă în câteva zile dacă rezultatele ultimelor teste pe care medicii de la Spitalul de Neurochirurgie le vor efectua vor ieşi bine.

„Chelaru are o evoluţie favorabilă. I se va mai face şi un control la computerul tomograf. Dacă rezultatul va fi favorabil, urmează să-l externăm. Şi pentru leziunile de la mână i se vor mai face nişte teste“, a precizat Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie. Încurajatoare este şi starea de sănătate a lui Ilie Meşteru, mutat astăzi de la secţia de Terapie Intensivă, în salon. „Starea lui neurologică şi cea pulmonară s-au ameliorat. Dacă este bine în continuare, va fi mutat la ortopedie“, a mai precizat Florin Grămadă.

Au stat în comă zile în şir
După ce acceleratul a lovit în plin microbuzul condus de Petrişor Apostu, Chelaru şi Meşteru au ajuns în stare gravă la spital. Cei doi au stat în comă aproape o săptămână. Primul care şi-a revenit a fost Viorel Chelaru, iar la trei zile după aceea, pe 20 august, şi Meşteru a dat semne că starea lui de sănătate este pe drumul cel bun. Soţia acestuia din urmă, Irina, speră să-l poată lua în Italia, în care munceşte de şase ani. „Acolo am grijă de o femeie care stă foarte aproape de casa unde locuiesc. Voi avea posibilitatea să am grijă şi de el“, a spus femeia, aflată la capul bărbatului.

Ancheta continuă
Procurorii au discutat de la primele ore ale dimineţii cu doi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar la amiază, un anchetator a mers la spital pentru a sta de vorbă cu Viorel Chelaru. Oamenii legii au dispus pe 20 august începerea urmăririi penale împotriva lui Ionel Dumitriu şi a lui Constantin Scântei, acţionarii firmei ValCris Trans, proprietarii microbuzului zdrobit de tren. Cei doi sunt acuzaţi de fals, uz de fals şi transport rutier fără licenţă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite