Săptămână de foc pentru poliţiştii ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii vor încerca în următoarele şapte zile să crească nivelul de informare a ieşenilor în ce priveşte prevenirea criminalităţii. În timpul acţiunii, oamenii legii vor avea în vedere printre altele, activităţi prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului şi ale celor comise de minori.

Oamenii legii vor da startul la „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii", de luni, când se vor întâlni cu cetăţenii pentru a discuta despre metodele de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, la mall-ul din Tudor Vladimirescu.

„Prevenirea criminalităţii este un imperativ al activităţii de poliţie, în care obiectivele principale sunt protejarea cetăţenilor şi comunităţii, ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legilor, educarea şi solidarizarea publicului la acţiunile preventive, supravegherea şi evaluarea riscurilor în timp şi spaţiu, atenuarea sentimentului de insecuritate a cetăţenilor precum şi reducerea gradului de victimizare a categoriilor sociale vulnerabile", a explicat subcomisarul Mădălin Ţăranu, din cadrul Inspectoratului Judeţeand de Poliţie Iaşi.

Pe 27 septembrie, poliţiştii vor desfăşura activităţi destinate prevenirii delincvenţei juvenile, pe 28 septembrie, activităţi destinate prevenirii victimizării minorilor, iar pe 29 şi 30 septembrie, se vor desfăşura activităţi pentru prevenirea actelor de violenţă şi pentru informare şi siguranţă rutieră.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite