Lucrările la șantierul de la Hala Centrală Iaşi mai durează până în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la pasajul pietonal vor fi gata abia anul viitor, însă şoferii vor putea circula în condiţii normale peste două luni. De asemenea, şefii oraşului au anunţat ieri că intersecţia dintre Anastasie Panu şi Elena Doamna va fi închisă.

După patru ani în care i-a supus pe ieşeni la praf, mizerie şi blocaje în trafic chiar în centrul oraşului, primarul Gheorghe Nichita a venit ieri în inspecţie la şantierul de la Hala Centrală. Echipa de muncitori a firmei Conest a prezentat stadiul lucrărilor.

„Lucrările de deasupra pietonalului vor fi gata la începutul lunii octombrie. Din ce am văzut azi (n.r.-ieri), se impune o analiză a amenajărilor din interior care sunt foarte generoase şi ne dăm seama că pot avea şi alte destinaţii. Vom vorbi cu arhitecţii şi proiectanţii să vedem ce destinaţie le dăm spaţiilor“, a spus Nichita.

La începutul lunii octombrie, muncitorii de la firma Martin Rose vor finaliza lucrările de înlocuire a liniilor de tramvai de pe bulevardul Anastasie Panu, dintre intersecţiile cu străzile Elena Doamna şi Palat. La sfârşitul lunii septembrie, edilii vor închide circulaţia auto din intersecţia de la Hotel Europa, pentru a fi realizate legăturile între liniile de tramvai modernizate şi cele de pe Elena Doamna.

Abia anul viitor ieşenii vor putea traversa bulevardul Anastasie Panu prin noul pasaj. Construcţia va cuprinde spaţii comerciale, patru căi de acces prevăzute cu scări fixe şi rulante. În interiorul ruinelor, vor fi amenajate o cafenea, o librărie, zone comerciale, un muzeu şi pardoseli cu gresie şi parchet.

Ameninţări cu sancţiuni

Edilul-şef a profitat de ieşirea sa pe teren pentru a-i atrage atenţia directoarei societăţii Servicii Publice că spaţiile verzi din oraş nu sunt îngrijite.
Primarul Nichita a certat-o pe Luminiţa Sălceanu şi a ameninţat că o va sancţiona.

„Nu reuşeşte să conducă cum trebuie direcţia şi se ocupă doar de parcurile mari, iar pe celelalte le-a lăsat în bălării fără să înceapă cositul, inclusiv în zona centrală. Mai mult, oraşul arată cum arată şi ea vrea să plece în concediu. Nu-i dau nici concediu şi cred că o sancţionez pentru că nu a ştiut să managerieze cum trebuie înfrumuseţarea oraşului“, a ameninţat Nichita. În replica, Sălceanu s-a plâns că nu a avut destule fonduri pentru a face curăţenie în toate zonele din oraş.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite