Şantier pe esplanada Halei Centrale până în primăvara anului viitor FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Esplanada Hala Centrală este răscolită de muncitorii de la Conest. Lucrările nu vor fi terminate până la Sărbătorile Iaşiului, potrivit oficialilor Primăriei.

Lucrările vizează înlocuriea hidroizolaţiei la esplanada de la Hala Centrală şi refacerea pavajului. Până la începutul lunii octombrie trebuie finalizate lucrările la hidroizolaţie şi cele de protejare a zonei, urmând ca la începutul anului viitor să fie finalizate.

Lucrări pe esplanada de la Hala Centrală

"Până la sfârşitul săptămânii vom afla şi soluţia de pavaj. Nu cred că vom termina şi pavarea până la Sărbători.Lucrarea durează în jur de patru luni efective de muncă. După Sărbătorile Iaşiului, în funcţie de vreme, vom relua intervenţiile în zonă",a spus viceprimarul Mihai Chirica.

Bani publici îngropaţi în hăul de la Hala Centrală

Practic, comercianţii care vor ajunge la Iaşi  la mijloc lunii octombrie, pe espalanada din faţa Halei Centrale, vor monta corturi într-o piaţetă şantier. Toată lucrarea  este plătită în baza unui contract din 2010 evaluat la peste 12 milioane de lei din 2010 care includea şi finalizarea pasajului pietonal de la Hala Centrală. Vezi AICI cum arată acesta.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite