Salarii şi maşină din bani publici la asociaţia de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la asociaţia de apă şi-au împărţit deja banii
Angajaţii de la asociaţia de apă şi-au împărţit deja banii

Cele cinci persoane care lucrează în cadrul Asociaţiei Regionale pentru Serviciile de Apă şi Canal (ARSACIS) vor primi anul viitor salarii care însumează peste 400.000 de lei, impozabili.

Cei care se ocupă cu pregătirea proiectului prin care judeţul Iaşi va beneficia de fonduri europene de peste 136 de milioane de euro până în 2013 şi-au stabilit beneficiile financiare ce vor fi încasate anul viitor.

Astfel, pentru 2010 cheltuielile salariale sunt estimate la 403.448 lei, impozabili. Pentru tichetele de masă şi cele cadou s-au repartizat celor cinci angajaţi 14.100 de lei. Din banii colectaţi de la aproape toate localităţile din judeţ s-au pus deoparte aproape 40.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism, iar pentru deplasări vor fi alocaţi alţi 20.000 de lei. Cheltuielile de personal au primit avizul edililor, acţionari ai asociaţiei.

Investiţii pe bani europeni la stadiul de proiect

Din cei peste 598.000 de lei ce vor fi colectaţi anul viitor de la autorităţile locale vor mai rămâne în contul asociaţiei de apă în jur de 100.000 de lei. „Cotizaţia este de un leu pentru fiecare locuitor pe an, în localităţile în care noi administrăm, sau 400 de lei pe an în zonele în care nu administrăm noi", a spus Ion Toma, directorul ApaVital Iaşi.

În ARSACIS, asociaţia care coordonează activitatea societăţii de apă-canal din judeţ, nu s-au înscris comunele Todireşti, Gropniţa, Butea şi municipiul Paşcani, în rest toate celelalte localităţi fac parte din acest for. Asociaţia de apă ARSACIS a fost înfiinţată anul trecut, iar cei cinci angajaţi din aparatul tehnic lucrează pentru a pregăti un proiect cu o valoare totală de peste 160 de milioane de euro.

După ce va fi depus proiectul şi va fi aprobată cererea de finanţare, vor fi realizate investiţii în modernizarea sistemului de apă şi canalizare din Iaşi, Târgu Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei.

Cifră

4500 de lei

Este media unui salariu al angajaţilor din aparatul tehnic al asociaţiei de apă-canal

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite