SĂRBĂTOARE 20 de ani de transmisie sub sigla TVR Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii TVR Iaşi sunt în sărbătoare
Reprezentanţii TVR Iaşi sunt în sărbătoare

Postul regional al televiziunii publice va sărbători pe 3 noiembrie două decenii de existenţă. Cu această ocazie, reprezentanţii instituţiei au pregătit mai multe manifestări cultural-artistice, dar şi programe speciale de televiziune.

Singura televiziune regională din Moldova a emis pentru prima dată sub actuala siglă pe 3 noiembrie 1991. Pentru a marca acest eveniment, reprezentanţii TRV Iaşi vor avea un special program pe această dată. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă cum arată un studio de televiziune dincolo de camerele de filmat, în cadrul Zilei Porţilor Deschise.

De asemenea va fi transmis un program special în care vor fi prezentate 20 de filme documentare, produse de realizatorii televiziunii şi în care va fi creionată în imagini istoria TVR Iaşi.

Cel mai important eveniment al sărbătorii va fi concertul aniversar „De la TVR aşi pe scenele lumii", care va avea loc la Filarmonica „Moldova" şi în cadrul căruia vor urca pe scenă trei tinere speranţe ale muzicii clasice din zona Moldovei.

„Cred că ne-am împlinit misiunea publică în aceşti 20 de ani. Am avut multe reuşite şi vrem ca telespectatorii să fie şi în continuare mulţumiţi de activitatea noastră. Încercăm să avem un program pe măsură, atât din punct de vedere editorial, cât şi artistic sau tehnic", a spus Vasile Arhire, directorul TVR Iaşi.

Tot în cadrul sărbătorii, TVR Iaşi va organiza şi o întâlnire aniversară în care vor fi prezente mai multe vedete care au plecat de-a lungul anilor din studiourile televiziunii ieşene. Printre aceste se numără şi Andreea Marin Bănică.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite