Iasi: Proiectul Palas, din nou pe masa edililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform contractului semnat între dezvol-tatorul Iulius Group şi Consiliul Local, partea privată ar trebui să înceapă plata redevenţei de 400.000 de euro pe an către bugetul local.

Săptămâna aceasta este programată o nouă întâlnire între reprezentanţii Iulius Group, dezvoltatorul Palas, şi oficialii municipalităţii. Viceprimarul Romeo Olteanu susţine că se va pune în discuţie şi plata redevenţei de 400.000 de euro pe care investitorul privat trebuie s-o plătească anual Primăriei în schimbul celor 12 hectare de teren primite în spatele Palatului Culturii.

„Ce se va discuta la această comisie se va supune spre aprobare Consiliului Local. Termenul de graţie stabilit prin contract este de doi ani şi expiră în curând”, a declarat Olteanu.

Consilierii sunt sceptici


O parte dintre consilierii locali sunt sceptici cu privire la soarta redevenţei şi a şantierului din centrul Iaşiului. „Nu am cum să spun că ieşenii pierd 400.000 de euro, pentru că nu se termină ansamblul în 2010.

Conform contractului, dezvoltatorul poate termina de construit şi în 2511 şi nimeni nu poate face nimic”, a declarat Sorin Ionescu, consilier local. Alţi aleşi au găsit o explicaţie pentru prelungirea lucrărilor.

„Motivaţia amânării este obiectivă pentru că suntem în plină criză. Important este ca şantierul să se finalizeze în 2011, să nu rămânem cu groapă în centrul Iaşiului”, a spus Anghel Ficu, consilier local. Pe şantier lucrează 47 de muncitori chinezi şi 165 de angajaţi români.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite