Primarul Iaşiului: „Nu avem soluţie pentru a scăpa de noroiul din oraş“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a fost răspunsul edilului-şef la propunerea lansată de consilierul local Radu Botez. Acesta i-a rugat pe şefii oraşului să ia măsuri pentru a nu mai fi atâta mizerie în oraş atunci când se încălzeşte vremea.

Iaşi: Noroiul rămâne pe străzile şi trotuarele din oraş (FOTO)

„Ar trebui să punem în practică nişte metode pentru eliminarea noroiului atunci când se încălzeşte, de la montarea unor borduri pentru ca maşinile să nu transporte noroiul când urcă pe trotuare, până la plantarea unor arbori“, a propus consilierul Radu Botez. 

Acesta le-a sugerat autorităţilor să iniţieze un program a curăţeniei de Primăvară, astfel încât administratorii de blocuri să primească unelte de la Primărie pentru a face curat în jurul blocurilor.

Primarul Gheorghe Nichita i-a răspuns că nu are soluţii pentru a curăţa oraşul de noroi şi că nici nu intenţionează să ia măsuri în următoarele luni, deoarece vor fi deschise o serie de şantiere în oraş.

„Soluţie tehnică pentru a scoate nisipul din oraş nu avem. Vom avea problema şantierelor pe care le deschidem şi nu vom putea curăţa oraşul la fel de bine. Va trebui să-l menţinem curat şi nu să pune băncuţe“, a răspuns primarul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite