Primarul Gheorghe Nichita şi consilierii locali, anchetaţi în dosarul Politehnica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Iaşiului este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la deturnare de fonduri, dar şi de fals sub semnătură privată

Edilul, actuali şi foşti consilieri locali şi directori din cadrul Primăriei s-au prezentat de la primele ore ale dimineţii la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi. De la ora 8.15, Nichita împreună cu cei doi avocaţi, Natalia Moşneguţu şi Gheorghe Şuhan, s-au prezentat în faţa procurorilor anticorupţie. Acesta a aflat care sunt acuzaţiile ce i se aduc, după ce în 2006 a susţinut printr-un contract de asociere în participaţiune semnat între Consiliul Local, cel Judeţean şi Politehnica alocarea din bani publici a patru milioane de lei.

Banii trebuiau returnaţi de clubul de fotbal într-un an, dar fondurile nu au mai revenit la bugetul public. „Acuzaţiile care mi se aduc vizează instigare la abuz în serviciu şi la deturnare de fonduri şi ceva mai grav, fals sub semnătură privată. Ca încadrare juridică, este vorba despre finanţare ilegală a fotbalului", a spus Nichita. Avocata primarului, Natalia Moşneguţu a precizat că actul de asociere în participaţiune a fost verificat de departamentele de specialitate din Primărie şi că nu s-ar fi făcut nicio ilegalitate. "A trebuit să dau cu subsemnatul pentru un proiect pe care l-am susţinut întodeauna. Sper ca acest atac la adresa sportului ieşean să nu ne facă să nu mai finanţăm sportul", a spus Nichita.

Cosmin Coman, directorul Primăriei a fost primul care a ajuns la sediul DNA, la ora 8.00. Acesta este vizat în dosarul Politehnica pentru că în 2006 a semnat proiectele de hotărâre prin care a fost aprobat contractul de asociere în participaţiune. „La momentul respectiv, am avut toate avizele de legalitate, inclusiv cel al Instituţiei Prefectului. Din punctul meu de vedere, contractul de asociere este legal", a spus Coman. La DNA au mai ajuns şi alţi directori din Primărie, Denisa Ionaşcu şi Mihai Pricop, care şi-au pus semnătura pe proiectele votate în 2006 de Consiliul Local. Şi fostul secretar al Consiliului Local, Lăcrămioara Vernica a aflat astăzi care sunt acuzaţiile care i se aduc în dosarul „Politehnica". „Felicit instituţiile statului pentru că îşi fac treaba", a spus Vernica, secretar al Consiliului Local la momentul semnării contractului de asociere în participaţiune.

La DNA au mai ajuns astăzi şi actuali şi foşti consilieri locali, care au susţinut prin vot contractul de asociere. Printre cei care s-au prezentat până la ora 14.00 la DNA s-au aflat Petra Carp, Sorin Iacoban, Antimir Daşu, Alexandrina Şeflea şi Tiberiu Brăilean. „Sunt acuzaţii elucubrante - deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi fals sub semnătură privată", a spus Sorin Iacoban. Avocaţii consilierilor locali au precizat că în acest dosar s-a început urmărirea penală pe numele celor care au avizat alocarea celor patru milioane de lei către Clubul Politehnica, trei milioane de la Primărie şi unul de la CJ.

„Am devenit, după clanul Cordunenilor, clanul consilierilor"

Tiberiu Brăilean a menţionat că acuzaţiile i se par nefondate, mai ales că proiectele de hotărâre care au ajuns în mapele consilierilor aveau avizele direcţiilor de specialitate din Primărie. Mai mult, hotărârile au primit şi avizul Prefecturii. „Deocamdată mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile. Urmează să ne vedem peste două-trei săptămâni pentru a da declaraţii. Nu pot să-mi explic această intervenţie a justiţiei. Am devenit, după clanul Cordunenilor, clanul consilierilor ", a afirmat Brăilean (Foto).

image

Potrivit reprezentanţilor DNA Iaşi, în total sunt vizaţi în dosarul „Politehnica" peste 50 de actuali şi foşti consilieri locali şi judeţeni, funcţionari publici sau reprezentanţi ai Clubului Politehnica. Marţi, sunt aşteptaţi la sediul DNA consilierii judeţeni.

În această după-amiază au mai trecut pe la DNA Iaşi aleşii Seryl Talpalaru, Ionel Oancea şi Vasile Munteanu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite