Primarul Iaşiului îşi laudă şantierele electorale cu panouri publicitare FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banere pe şantierele electorale ale primarului Gheorghe Nichita
Banere pe şantierele electorale ale primarului Gheorghe Nichita

Primarul Gheorghe Nichita promovează într-un mod suspect principalele lucrări din oraş. Edilul a pus în oraş mai multe banere pe care şi-a trecut sloganul de campanie.

Şantiere deschise din bani publici la Iaşi cu un an înainte de alegerile locale

Banerele au fost amplasate în Copou, Fundaţie, Independenţei sau Tătăraşi, acolo unde Primăria a deschis şantiere de anvergură de câteva săptămâni. Pe banere este inscripţionat titlul proiectelor europene, precum şi mesajele „Aici sunt fonduri europene nerambursabile. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort pe perioada lucrărilor" şi „Iaşul are prioritate", care ar fi sloganul lui Nichita de campanie.

Banere pe şantierele electorale ale primarului Gheorghe Nichita

Primarul susţine că promovează suplimentar proiectele europene pentru că nu a primit destule fondurile de la UE. Lucrările din Fundaţie vor fi promovate cu 55.000 de lei, iar cele din Copou, cu 80.000 de lei.

„Ne-am gândit să facem o informare corectă a populaţiei prin aceste banere. În Vasile Lupu, m-au oprit oameni să mă întrebe cine lucrează. Uniunea Europeană ne-a obligat totdeauna să facem publicitate dar nu ne-a dat voie să luăm mulţi bani pentru că nu sunt eligibili. Nu se ştie de unde vin banii, cine lucrează şi e nevoie de o promovare corectă“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite