Iaşi: Primarul Nichita amendat de Prefectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost sancţionat astăzi pentru că nu a prezentat la timp un raport în faţa consilierilor locali

Prefectul Dragomir Tomaşeschi a semnat o amendă pe numele primarului Nichita de 1.000 de lei. „A fost amendat pentru neprezentarea Raportului anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale Iaşi în primul semestru al anului curent în faţa Consiliului Municipal Iaşi”, au susţinut reprezentanţii Instituţiei Prefectului.

Pe de altă parte, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că vor analiza posibilitatea de a contesta amenda în instanţă. „După ce vom primi o adresă oficială, juriştii Primăriei vor vedea dacă amenda este aplicată corect şi vor analiza posibilitatea contestării acesteia”, a spus Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei.


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite