Prefectul face chetă de la ieşeni ca să afle de ce sunt străzile din oraş pline cu gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Dragomir Tomaşeschi vrea să facă o a treia expertiză tehnică petntru a vedea dacă materialele folosite la asfaltări au fost respectate. Acesta a deschis un cont special la Trezorererie pentru a aduna cei 90.000 de lei necesari de la ieşeni. Reprezentanţii Primăriei susşin însă că prefectul îşi depăşeşte atribuţiile.

Ieşenii care vor să afle de ce străzile din Iaşi arată ca după război, pline de gropi, pot să doneze bani în contul RO76 TREZ 40620370101 XXXXX. Acesta a fost deschis special de prefectul Dragomir Tomaşeschi în vederea stângerii a 90.000 de lei pentru a putea plăti o a treia expertiză tehnică care să arate dacă materialele folosite la modernizarea şi repararea drumurilor au fost de calitate.  

„Fac un apel la ieşeni ca să dea cât îi lasă inima pentru a face o expertiză tehnică din care să aflăm o dată pentru totdeauna dacă drumurile din Iaşi făcute cu bani din creditul Dexia au fost făcute conform reţetei de asfalt, dacă s-au respectat toate materialele. Este o situaţie incredibilă şi inadmisibilă ca aceste drumuri să se strice după fiecare iarnă", spune prefectul Dragomir Tomaşeschi.

Gropile vestesc o primăvară grea la Iaşi (FOTO şi VIDEO)

Iaşi: Muncitorii Primăriei asfaltează gropile din oraş. Curăţarea străzilor de noroi, amânată pentru primăvară

Reprezentanţii municipalităţii susţin că prefectul îşi depăşeşte atribuţiile.

„Suntem singurul oraş din România li din lume în care reprezentantul Guvernului în teritoriu în loc să se aplece asupra modalităţii în care administraţia respectă legea se ocupă de asfaltări. Din punctul nostru de vedere domnul prefect doreşte să arate opiniei publice şi Guvernului că are ocupaţie", spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Aleşii ieşeni au uitat pe ce au cheltuit banii din creditul Dexia

Prefectul susţine că a solicitat Ministerului Finanţelor să efectueze un al treilea control care să arate cum s-au chletuit banii din creditul Dexia. „Am primit două rapoarte de expertiză ce aveau conţinut diferti, unul arăta că sunt mari deficienţe, iar celălat era «pieptănat». Acum se desfăşoară la Finanţele Publice Iaşi un al treilea control cu inspectori ANAF care nu sunt din Iaşi pentru a afla adevărul", mai spune prefectul.  

În cazul în care se constată ilegalităţi, prefectul a anunţat că va formula plângeri penale.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite