Prefectul de Iaşi, acuzat că şi-a făcut Sărbătorile de Iarnă din şpaga luată pentru eliberarea de titluri de proprietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Ionel Bunduţă a susţinut că i s-a cerut tranşe din cei 1,16 milioane de euro mită pentru nunta prefectului. Ieşeanul l-a denunţat pe înaltul funcţionar la DNA pentru că i-ar fi cerut, la sfârşitul anului 2009, mită pentru eliberarea a trei titluri de proprietate.

 Lucian Ailenei, un controversat om de afaceri ieşean care reprezenta interesela moştenitorilor familiei Bădărău, l-a rugat pe denunţător să-l ajute cu obţinerea unor suprafeţe de teren. Bunduţă la rândul lui a apelat la Igor Istrati, un cunoscut al prefectului. „Prefectul a cerut pentru prima suprafaţă de 10 hectare de pădure 10.000 de euro, pentru a doua suprafaţă de 9 hectare intravilan Iaşi a cerut 150.000 de euro, pentru a treia suprafaţă 33,47 hectare intravilan, situat în Copou, a cerut un milion de euro. Sumele le-a scris pe o bucată de hârtie şi mi le-a arătat atât mie cât şi lui Istrati", a precizat Bunduţă în denunţul formulat la DNA.

Citiţi şi:

Scandal la vârful Prefecturii Iaşi. Şeful instituţiei este acuzat că a cerut şpagă 1,16 milioane de euro

Basarabeanul care cerea bani în numele prefectului Tomaşeschi a fost acuzat de trafic de influenţă

Pentru cele 10 hectare primul titlu ar fi fost emis în decembrie 2009, iar denunţătorul susţine că prefectul ar fi primit cei 10.000 de euro. Bunduţă le-a declarat anchetatorilor că el nu i-a dat direct banii prefectului , ci sumele ar fi fost date prin intermediul lui Igor Istrati „Igor Istrati mi-a spus că pentru obţinerea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 9 hectare, în zona Bucium, prefectul Tomaşeschi vrea un avans de 5.000 de euro, din suma stabilită pentru că-i trebuie pentru Sărbătorile de Iarnă", a scris Bunduţă în denunţ.

20 de hectare la Ciric

Acesta mai precizează că prin martie 2010 i s-ar mai fi cerut 10.000 de euro deoarece Tomaşeschi avea nevoie de bani ca să-şi organizeze nunta. Bunduţă susţine că a fost ulterior exclus din afacere deoarece Istrati i-ar fi zis lui Ailenei să scape de el. Denunţătorul mai susţine că a mai luat legătura cu Istrati pentru a-şi ajuta un alt amic să obţină 50 de hectare de teren în zona Ciric. Împreună cu acesta ar fi fost din nou la prefect, care ar fi acceptat , cu condiţia să primească şi el 20 de hectare.

Acuzaţiile sunt confirmate şi de Igori Istrati."Subsemnatul, m-am deplasat la biroul de avocatură al prefectului. Tomaşeschi Sava Dragomir m-a primit în birou, iar discuţia s-a  purtat numai între noi doi. I-am predat dosarul  şi i-am spus ce-mi spusese Bunduţă -  dacă rezolvă problema legată de cele 9 hectare de teren, precum şi obţinerea titlului de  proprietate - va primi 50.000 de euro.  Precizez ca Tomaşeschi Sava  Dragomir a fost de acord, a promis că se  va rezolva, dar o să mai dureze. Tot cu această ocazie Tomaşeschi mi- a precizat că pentru terenul din Copou va fi  greu de obţinut titlul de proprietate pentru că nu  exist cerere de punere în posesie pentru acea zonă", a precizat inculpatul Igori  Istrati anchetatorilor.

Citiţi şi:

Prefectul de Iaşi, cumpărător de etnobotanice

Pe de altă parte prefectul de Iaşi susţine că nu a cerut niciodată mită.„Toată activitatea mea de aici a fost sub umbrela legalităţii şi a corectitudinii. Nu am făcut absolut nicio faptă de natură penală. Nu am pretins, nu am primit niciun ban. Mărturisesc că dorm bine noaptea pentru că nu am făcut nicio ilegalitate. Bunduţă este pus de cineva să spună aceste lucrări, cineva care este interesat să mă lovească pentru că nu-i convine să dau terenuri la cine merită. Nu am cerut bani de la Bunduţă pentru nuntă sau sărbătorile de iarnă. Haideţi să fim serioşi! Eu ştiu ce-i spunea Istrati lui Bunduţă? Putea să-i spună orice ca să-l păcălească? Eu am avut plătit tot dinainte la nuntă şi mi-au rămas şi bani de după", a susţinut Dragomir Tomaşeschi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite