Prefectul Iaşiului îmbrâncit de pensionarii protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de pensionari s-au strâns în această dimineaţă în faţa Prefecturii. Peste 300 de pensionari participă la această oră în faţa Instituţiei Prefectului la un miting prin care cer Guvernului să nu reducă pensiile cu 15%.

Ora 11.30 Nervi întinşi la maximum la protestul pensionarilor. Prefectul Dragomir Tomaşeschi le-a transmis protestatarilor că revendicările lor vor fi transmise la Bucureşti, anunţ care i-a nemulţumit pe cei prezenţi în faţa Prefecturii. Aceştia l-au huiduit pe reprezentantul Guvernului în teritoriu şi nu au vrut să asculte mesajul prefectului.

Ora 11.15 Potestatarii nu sunt asistaţi de niciun medic de pe Ambulanţă. Din cauza călturii tot mai puternice, zeci de pensionari au plecat spre casă.

Ora 10.50 Prefectul a anunţat că va mai încerca încă o dată să discute cu pensionarii.

Ora.10.30 La discuţii cu protestatarii a ieşit în jurul orei 10.30 şi prefectul Dragomir Tomaşeschi care după câteva cuvinte adresate mulţimii a încpeut să fie îmbrâncit şi huiduit. Prefectul s-a retras în Casa Pătrată unde au intrat la negocieri doi reprezentanţi ai pensionarilor. "Cu ce să trăim? Cu pensii de 700 de lei să trăiască ei, cei care ne conduc", a spus unul dintre protestatari.

De la ora 13.00 va începe un protest al studenţilor în faţa Casei Pătrate.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite