Prefectul Iaşiului a pus biciul pe inspectorii de la Garda Financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Prefecturii Iaşi au reclamat în cadrul Colegiului Prefectual de vineri nereguli sesizate în urma controalelor echipelor mixte privind reducerea fenomenului de evaziune fiscală.

Şefii din Casa Pătrată au susţinut că în timpul verificărilor la tonetele din Nicolina angajaţi ai Gărzii Financiare Iaşi ar fi anunţat agenţii economici care urmau să fie verificaţi. „Au fost suspiciuni că o parte din echipa de control anunţa din timp controalele în rândul celor vizaţi", a menţionat Raluca Bogdan, angajat al Prefectuii.

„Astăzi aflu de aceste nereguli"

Prefectul Dragomir Tomaşeschi a solicitat conducerii Gărzii Financiare să verifice modul în care s-au derulat verificările şi să ia măsurile cele mai drastice. „Este incalificabil ceea ce s-a întâmplat", a afirmat Tomaşeschi.

„Astăzi aflu de aceste nereguli. Vom face verificări să vedem ce s-a întâmplat la controalele de după 13 august şi vom lua măsuri", a spus Marian Bosianu, comisar-şef adjunct la Garda Financiară.

Şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au menţionat că au făcut numeroase verificări pentru a reduce contrabanda cu ţigări. „Aceste produse sunt comercializate în pieţe şi centre comerciale şi provin din Republica Moldova şi Ucraina", a afirmat comisarul şef Ioan Scripniciuc, şeful IPJ Iaşi. Cu toate acestea, în perioada 13-26 august au fost aplicate doar 12 amenzi în valoare de peste 52.000 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite