Stiri din Iasi

Praful, alungat din pix de şefii de la Mediu

29 aprilie 2010, 13:58 |  Autor: Alina Busuioc | 

Cuvinte cheie: Iasi, local, praf, pix, mediu, sefi,

Măturătorii ridică în fiecare dimineaţă praful în timp ce curăţă arterele principale

Iasi

Măturătorii ridică în fiecare dimineaţă praful în timp ce curăţă arterele principale

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a întocmit o listă de proiecte pentru reducerea poluării irealizabile la Iaşi. Printre acestea se află şi modernizarea instalaţiilor CET, finalizarea şoselei de centură şi fluidizarea traficului auto. În schimb, oficialii APM le cer ieşenilor să vină cu soluţii care ar face aerul mai curat în oraş.

Cele mai stringente probleme ale oraşului sunt o povară şi pentru şefii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi.

Astfel, traficul sufocat, lipsa spaţiilor verzi, întârzierea lucrărilor la şoseaua de centură, modernizarea CET-ului, probleme pentru care autorităţile locale nu au găsit încă soluţii, sunt principalii factori care ne împiedică să avem aer curat, spun oficialii APM Iaşi, care au iniţiat o dezbatere publică în acest sens. Şefii APM susţin că dacă valorile de poluare ar fi reduse, Iaşiul ar fi în parametrii impuşi de Uniunea Europeană.

Ieşenii pot scrie pe mail

„APM a deschis o dezbatere publică pentru revizuirea Programului de Gestionare a Calităţii Aerului pentru aglomerarea Iaşi. Orice propunere poate fi trimisă pe adresa office@apmis.ro“, afirmă Galea Temneanu, purtător de cuvânt al APM Iaşi. Programul cuprinde mai multe propuneri, pe care reprezentanţii APM le-au trecut ca fiind viabile pentru ca în Iaşi aerul să fie mai puţin poluat, aşa cum prevăd directivele Uniunii Europene, iar termenul limită este 11 iunie 2011.

„Transport în comun ecologic, piste pentru biciclişti, noi locuri de parcare ar duce la reducerea noxelor din aer. Noi spaţii verzi, modernizarea instalaţiilor CET, realizarea şoselei de centură vor contribui pe termen mediu şi lung la îmbunătăţirea calităţii aerului“, este de părere reprezentanta APM Iaşi.

„Sunt măsuri asumate de fiecare autoritate în parte, care trebuie respectate pentru a intra în normalitate“, a mai spus Galea Temneanu. În schimb, organizaţiile non-guvernamentale din Iaşi susţin implicarea ieşenilor în mai multe campanii de ecologizare a zonelor
verzi, precum şi de plantări de pomi.

„Este foarte greu să porneşti o campanie de acest gen, dar atunci când reuşeşti se găsesc destule persoane care vin să se alăture“, afirmă Daniela Palimariu, reprezentanta Asociaţiei „Mai Bine“.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Start la peticeală şi măturat străzi. Unde plombează echipele Primăriei Iaşi

    Campania de primăvară demarată de Primărie pe străzile din Iaşi a început în forţă de luni, 19 ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole