Potop pe străzile Iaşiului (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia care s-a abătut marţi seară asupra Iaşiului a arătat încă o dată că oraşul nu poate face faţă unor precipitaţii însemnate. Doi copii din comuna Bârnova au ajuns la spital după ce au fost loviţi de fulger.

Aversa de ploaie nu a durat foarte mult, dar a fost suficient ca străzile să devină adevărate lacuri.

În acest sens, stă mărturie strada Smârdan, unde carosabilul a fost cufundat în apa care ajungea la o adâncime de 50 de centimetri. Vezi video:

Foarte mulţi şoferi nu au avut curaj să intre cu maşinile în vad de frica apelor care le inundau autovehicule iar oamenii au trecut prin apă doar cu pantalonii suflecaţi, aşa cum s-a întâmplat pe strada Aurel Vlaicu.

Alţii mai curajoşi au riscat. „Numai cu Jeep-ul poţi să circuli prin astfel de ape", ne-a spus un ieşean la volanul unui 4X4.

Lucrurile nu au fost cu mult diferite nici pe bulevardele majore. Sub pasarela Nicolina, apele au depăşit nivelul bordurilor şi s-au revărsat de pe stradă pe trotuar.

În spatele blocurilor, unii ieşeni au făcut chiar şi baie, având în vedere că nivelul apei de pe alei le permitea să înoate.

Şi principalele artere de circulaţie au fost inundate, copacii au blocat drumuri iar în comuna Bârnova, doi copii au fost electrocutaţi în timp ce închideau păsările însă nu au păţit nimic.  Două echipaje SMURD s-au deplasat la faţa locului, au acordat primul ajutor însă copiii erau teferi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite