Leii şi Peştii au cele mai mari datorii la bănci. Vezi aici cât de predispus eşti la restanţe, în funcţie de zodie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creditele luate înainte de criză i-au îndatorat prea mult pe ieşeni
Creditele luate înainte de criză i-au îndatorat prea mult pe ieşeni

Are 42 de ani, este bărbat şi a contractat un credit fără ipotecă înainte de începerea perioadei de criză economică. Acesta este portretul-robot al ieşeanului datornic.

Locuitorii din zona Moldovei sunt clienţi fideli ai companiilor care se ocupă de recuperarea creanţelor. Conform reprezentanţilor uneia dintre cele mai importante astfel de instituţii din ţară, Moldova este regiunea din care au fost transferate cele mai multe cazuri de restanţieri la credite.

„În perioada iulie 2010-iunie 2011 au fost transferate către noi 132.638 de asemenea cazuri din zona Moldovei. Această regiune ocupă, de asemenea, locul al treilea într-un top alcătuit în funcţie de valoarea cazurilor transferate, 346 de milioane de lei“, a precizat Cosmina Marinescu, directorul de operaţiuni al KRUK International.

Restanţe mai mari cu 25% la bănci pentru ieşeni

Astfel, rata medie negociată de către cei ale căror datorii au fost transferate către compania de recuperări de debite este de 330 de lei, dar aceasta diferă de la caz la caz, în funcţie de modul în care clienţii care au contractat credite negociază cu operatorii de la KRUK. Conform statisticilor realizate de cei de la companie, cea mai mare parte a debitorilor din judeţ sunt bărbaţi. De asemenea, aceştia au şi cea mai mare valoare a restanţelor, iar vârsta medie a acestora este de 42 de ani.

Ieşenii au intrat în noul anul cu datorii de peste 500 de milioane de lei

În funcţie de zodie, cele mai mari datorii le au Peştii şi Leii. Cu toate acestea, cei mai mulţi debitori sunt cei născuţi în zodiile Gemeni, Săgetător şi Rac.

Credit fără ipotecă
Specialiştii în sociologie explică acest comportament prin faptul că o parte foarte mare a împrumuturilor au fost contractate înainte de începerea perioadei de criză. „Aceste persoane au luat un credit atunci când se aflau într-o situaţie financiară confortabilă. La un moment dat a apărut un accident în viaţa lor profesională, fie pierderea locului de muncă, fie scăderea salariilor, şi nu au mai putut achita ratele“, susţine sociologul Mircea Kivu.

Reprezentanţii companiei de recuperare a debitelor lucrează în prezent cu unele dintre cele mai importante bănci din ţară. Concret, cei de la KRUK cumpără de la instituţiile bancare creditele restante şi demarează propria lor procedură de recuperare a debitelor. „Angajamentul de plată este o modalitate prin care persoana cu datorii este reintrodusă în circuitul financiar. Dacă are un credit pe cinci ani, îl poate renegocia cu noi pentru o perioadă mai mare“, a explicat Cosmina Marinescu.

În prezent, cea mai mare creanţă a unei persoane fizice din Iaşi care se află în atenţia firmei aparţine unui bărbat de 46 de ani. Aceasta are valoarea de 124.870 de lei, reprezentând un credit fără garanţii ipotecare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite