Portret / Sabina Sabbarese, violonista care a descoperit secretul frumuseţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra cu rădăcini italieneşti pare să fi aflat reţeta unei vieţi sănătoase. Ingredientele sunt muzica şi produsele cosmetice făcute chiar de ea, acasă, din extracte naturale.

A colaborat cu Filarmonica „Moldova“ încă de când era studentă la Conservator, apoi a devenit violonistă cu normă întreagă. Concertele au purtat-o dincolo de graniţele ţării, acolo unde avea nu doar să cânte, ci şi să descopere noi oameni, noi obiceiuri.


„Acum doi ani, am fost în Grecia într-un turneu. Am ieşit la plimbare, iar în piaţă am văzut mulţi comercianţi de săpun din ulei de măsline“, îşi aminteşte ea. Oamenii i-au explicat că da, e din ulei şi că da, e absolut natural.


Luptă împotriva ambalajului


Atunci a întrebat în stânga şi-n dreapta până a aflat metoda prin care se poate obţine săpunul natural şi, în cele din urmă, a reuşit. Unul dintre producători i-a explicat tehnica de bază a saponificării uleiului. S-a hotărât să încerce şi ea, acasă.


Sabina a descoperit că natura vine cu multe soluţii, culori, arome. De la ulei de măsline, principalul ingredient, a ajuns la petale de trandafir, extracte naturale de rozmarin, migdale sau mentă. „Am început să experimentez pentru că foloseam diverse produse şi aveam probleme“, spune ieşeanca.


Şi nu puţine au fost experimentele care au dus la descoperirea proporţiilor corecte. „Găseam lista cu extractele necesare, dar nimeni nu spunea ce cantităţi trebuie folosite. A trebuit să-mi dau seama singură“.


În timp, a înlocuit cam toate produsele cosmetice - săpun, şampon, creme de corp, uleiuri de corp - şi este mulţumită. Drept urmare, luptă discret împotriva ambalajului, artificialului, ideilor preconcepute. Pe blog, de altfel, explică nu doar utilitatea produselor handmade, naturale, ci şi efectele nocive ale ingredientelor din cosmeticele clasice. „Dacă ambalajul arată bine, dacă mai are şi o plantă desenată, lumea îl cumpără fără să se gândească de două ori. Indicat ar fi să citească lista de ingrediente, s-ar convinge că produsele, indiferent de producător, conţin elemente dăunătoare“.


Cafea cu muzică


Cântă la vioară în Orchestra Filarmonicii, prepară cu grijă săpunuri, şampon solid, uleiuri. Timpul pare să-i fie înghiţit de jobul-pasiune. Şi totuşi, Sabina are timp să se ocupe de Mystic Duo.


În fiecare duminică, îşi ia vioara şi, alături de Carmen Costea care interpretează la pianul din Sage, cântă ceea ce le dictează sufletul, educaţia - cafe concert. Muzică lentă, cultă, plină de substanţă. „Cânt pentru că iubesc enorm muzica, nu pentru bani. De aceea nici nu vrem să facem compromisuri. Adesea ni se cere să cântăm ceva mai alert“, spune violonista. care a ştiut să-şi aleagă cu înţelepciune pasiunile.

_______________

profil
născută.
19 aprilie 1985, Iaşi.
studii. Masterandă la Universitatea de Arte ,,George Enescu“.
familie. Este singură la părinţi.

întrebări şi răspunsuri
Este complicată prepararea propriilor produse cosmetice ?
Nu mi se pare. Odată ce ştii cantităţile care trebuie folosite, mai ai nevoie doar de răbdare şi de o minte deschisă, care înţelege că nu ambalajul garantează calitatea. Eu sunt dispusă să explic oricui cum se fac săpunurile, merită din toate punctele de vedere.   
Cum sună Mystic Duo?
Eu şi Carmen cântăm cafe concert, un gen muzical pe care nu-l agreează toată lumea. Este lent, ambiental, perfect pentru un loc în care lumea vine să savureze o cafea bună sau un ceai. 

ce-i place
„Să merg în locuri pline de linişte. Să pictez şi să citesc. Îmi place când întâlnesc o persoană care trăieşte pentru a face ceva frumos, care are o pasiune. Îmi place când mă regăsesc în altcineva, care să gândească şi să simtă ca mine“, spune Sabina.

„Graba, agitaţia, neliniştea de pretutindeni. Nu-i înţeleg pe cei care nu caută să descopere şi să se descopere, însă vor să fie «fericiţi». Nu-mi place ce e atrăgător la suprafaţă, însă gol în interior“, mărturiseşte artista.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite